Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ministrul Justiției e terminat, nu mai are legitimitate: ”inacceptabil și populist”

Stelian Ion, USR - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.02.2021
Asta este concluzia clară și fără echivoc privind situația lui Stelian Ion, controversatul ministru al Justiției, rezultată din atitudinea magistraților și replica lui conflictuală.

BUCUREȘTI, 12 feb – Sputnik. Ministrul Justiției trebuie remaniat – este concluzia fără dubii după episodul de ieri de la CSM, urmat de reacția de azi a lui Stelian Ion.

Justiție - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.02.2021
Nucleara serii: CSM dă peste cap planul USR și PNL în Justiție privind desființarea SIIJ!

Concret, principalul proiect la ministrului a fost respins clar ieri de forul reprezentativ al magistraților, CSM, Stelian Ion fiind chiar apostrofat joi în plenul CSM, după cum relatează presa – informație necontestată.

Cu alte cuvinte, ministrul NU are susținerea magistraților, principalul corp al Justiției. Deci, un ministru propus politic de un partid minoritar, fără pregătire și experiență care să îl recomande, respins și de magistrați în principalul demers inițiat – un asemenea ministru NU mai poate conduce domeniul! Deci, remaniere scrie pe fruntea lui Stelian Ion!

Iar dacă aceste argumente nu sunt suficiente, să adăugăm că azi Stelian Ion a ripostat la decizia CSM, folosind o exprimare arogantă și conflictuală, dar arătând că nici nu ține seama forului reprezentativ al domeniului Justiției – CSM!

”Cred că ideea exprimată în cadrul acestor discuții în care putem avea încredere sau nu în DNA nu face cinste mediului judiciar”, a declarat avocatul de provincie ajuns ministru, dând lecții CSM!

Mai mult, el a ținut să pună la punct experimentații magistrați din CSM, subliniind că ”Ei nu au drept legislativ.”

”Pot veni cu propuneri și cred că pot veni cu propuneri care să nu disturbe”, declară cu tupeu Ion, deci impunând CSM până unde poate să meargă! Semnalul negativ privind această Secție. Semnalul privind neîncrederea în DNA este unul negativ - nu putem dezbate în termenii aceștia”, a declarat ministrul Ion.

Cu alte cuvinte, respins de magistrați, încearcă să le arate că el are puterea, nu ține seama de părerea lor – și îi și previne să nu mai vorbească în afara ”directivelor trasate” de el!

Orice ministru cu responsabilitate și-ar cere scuze după asemenea ieșire – și și-ar înainta demisia de onoare! De asemenea, un premier responsabil ar lua imediat atitudine!

O replică dură i-a dat ministrului judecătoarea Simona Marcu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care consideră atitudinea ministrului ”dezamăgitoare, inacceptabilă și populistă”.

”Dezamăgitor! Abordarea Ministrului Justiției este obtuză, nu vrea să audă decât vocile unor magistrați nereprezentativi”, spune Marcu. ”Să te prevalezi de opinia Consiliului doar atunci când îți convine și să te declari dezamăgit atunci când nu îți convine spune multe despre modul în care vede ministrul colaborarea interinstituțională”.

Simona Marcu consideră că ”a reproșa Consiliului că nu îți dă soluții după ce primești aviz negativ, în condițiile în care acționezi în forță, fără o consultare prealabilă elaborării proiectului trimis la avizare, într-o problemă atât de sensibilă și complexă, mi se pare inacceptabil pentru un ministru de justiție care se vrea susținător al statului de drept”.

”Las la o parte, cu părere de rău o spun, necunoașterea diferențelor conceptuale dintre „imunități” și „garanții” sau, mai grav, denaturarea sensului lor din rațiuni populiste”, a declarat judecătoarea Simona Marcu pentru STIRIPESURSE.RO

Deci, fără nici un fel de dubii, experimentata judecătoare constată lipsa dorințe și capacități a ministrului de ”colaborarea interinstituțională”, intenția de a acționa ”în forță, fără o consultare prealabilă, într-o problemă atât de sensibilă și complexă”, ceea ce i se pare ”inacceptabil pentru un ministru de justiție care se vrea susținător al statului de drept”.

Adică, fără dubii, demisia ministrului sau remanierea acestuia se impune ”cu celeritatea”. Ca, de altfel, și o moțiune simplă a Opoziției, care deocamdată tace.

***

În ciuda avizului negativ al CSM și a criticilor magistraților, ministrul Justiției, Stelian Ion, a semnat azi dimineața și a trimis la Guvern proiectul de desființare a SIIJ.

”Desființarea acestei secții reprezintă o normalizare, o promisiune pe care am făcut-o, un punct clar în programul de guvernare”, a declarat ministrul, completând ”Pentru mine, avizul negativ din partea CSM reprezintă o dezamăgire. Nu am fost niciodată obtuz la ideea de garanție și de întărire a independenței magistraților, dimpotrivă am avut în analiză anumite variante”.

Ministrul a reproșat chiar membrilor CSM că ”nu au venit propuneri concrete, altele decât unele pe care le-am eliminat din textul inițial, acele imunități suplimentare, cu care nu am fost și nu voi fi niciodată de acord”.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала