Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Viralul zilei: ”Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!”

© Sputnik / Игорь Маслов / Trecere la banca de fotografiiMineri de la o întreprindere de extragere a cărbunelui din Donbass
Mineri de la o întreprindere de extragere a cărbunelui din Donbass - Sputnik Moldova-România, 1920, 22.02.2021
Un articol superb, scris cu lacrimi după închiderea unei mine din Valea Jiului, face furori în aceste zile pe internet – iată cine și de ce l-a scris.

BUCUREȘTI, 22 feb – Sputnik. Valea Jiului pare o scenă pe care se joacă multe, prea multe tragedii, cu aceleași personaje – oamenii locului. Și nu, nu e jucat de actori, care mor doar în spectacol, ci de oameni, a căror viață se desfășoară între faldurile finalului definitiv.

Undated photo of gold ingots in the strongroom of the Swiss national bank in Bern. The Swiss government on Wednesday, April 12, 2000 - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.10.2020
Rusia
Rusia deschide cea mai mare mină de aur din lume

Mineritul de adâncime nu se compară cu altă muncă grea, nici măcar cu săpatul galeriilor de aducțiune pentru hidrocentrale. De aceea nici minerii nu sunt comparabili cu alți muncitori, iar una dintre marile nemernicii ale capitalismului a fost tratarea cu dispreț – sau exploatarea acestor oameni.

Că e vorba de România interbelică, de Marea Britanie a Margaretei Thatcher, ori de nemernica societate românească de după 1990, toate au tratat minerii așa cum nu merită.

În schimb comunismul i-a apreciat, minerii au avut o situație specială – cu muncă grea, dar răsplătită și respectată. Poate de aici și ura capitalismului, acea dorință de ”a închide minele”, trăgând cortina peste o pagină de istorie a muncii și caracterelor puternice.

În aceste zile este transmis pe Internet un articol superb, scris de o fiică de miner, în 2015. Andreea Năstac Anton, originară din Petroșani.

Articolul a fost scris la puțin timp după tragedia de la ”Colectiv”, iar autoarea recunoaște că l-a scris după ce a citit un reportaj din Valea Jiului, apărut în noiembrie 2015 în PressOne

”L-am citit și-am plâns. La birou. Mi-au dat lacrimile, la propriu, dar a trebuit să mă abțin că eram la lucru. Altfel aș fi plâns în hohote. Mai mult ca sigur”, scrie Andreea Năstac. ”Dacă aveți răbdare să citiți până la final articolul respectiv (e destul de lung) o să vedeți că e vorba despre închiderea Minei Petrila din Valea Jiului. Sunt cuvinte ale minerilor care parcă sunt scrise cu cărbune ud. Udat de lacrimi. M-a atins exact la una din corzile mele sensibile care e destul de greu accesibilă: tata! Greu mă atinge ceva în zona aia... și o să vă povestesc de ce...”.

Deci, articolul devenit viral zilele acestea a fost scris în urma închiderii unei mine… ce coincidență! Iată articolul

Pompierii la fața locului în urma unei explozii la mina Teutschenthal de lângă Hall - Sputnik Moldova-România, 1920, 08.11.2019
Internaţional
Explozie la o mină din Germania: două persoane au fost rănite

”Sunt fată de miner. Miner cu brațe puternice și inimă mare. Sunt fata lui tata. Și nu în sensul ăla tâmpit. Mereu am fost fata lui tata, dar niciodată nu am simțit că aș avea legătura aia ideală cu el. Mereu am avut tipul ăla de relație de genul lasă-mă să te las. Fiecare și-a văzut de treaba lui și nu și-a băgat nasul în treburile celuilalt.

Tata e genul de om care tace și face. Și de obicei știe ce-are de făcut. E un bărbat puternic, frumos și calm. Calitățile astea 3 le-am apreciat mereu la el. Mai ales calmul ăla... niciodată n-are nimic de obiectat, nu țipă, nu se ceartă. Toate astea persistă până în momentul când l-ai călcat pe bătături. Atunci își arată colții și te bagă în mă-ta fără să stea pe gânduri.

Mereu mi s-a spus că semăn cu el. Fizic. Nu știu ce să zic despre caracterele noastre, dar pe undeva văd o parte din el în mine. Mereu e acolo. Știu asta.

Tata a fost miner o viață. O viață de om! Mai bine de 20 de ani a lucrat în fundul pământului să scoată de-acolo cărbunii ăia nenorociți. Lucra în 4 schimburi negre alături de alți tați care-și cărau sufletele prin adâncuri întunecate ca să scoată de-acolo banii de pâine pentru familiile lor.

Așa-i în Vale. Tata e miner, mama e casnică și de cele mai multe ori apare câte-un copil, doi, trei. Familia tipică din Valea Jiului. Sau cel puțin așa era pe vremea mea. Acum văd c-au mai răsărit și tați care nu poartă salopete și lămpi frontale pe căști. Mai sunt și de-ăia cu cravată și diplomat. De fapt au fost mereu, dar n-am avut eu ochi să-i văd. L-am văzut mereu pe tata.

Îmi amintesc că eram micuță și când pleca la schimbul 4 (adică undeva pe la 10 seara) ne chema pe hol să ne pupe. Pe mine și pe mama. Și țin minte că mereu când mă pupa îmi atingea ochelarii cu nasul și mă enerva de fiecare dată pentru că-mi lăsa urme pe ei. Nervi de copil.

Abia când am crescut am realizat cu ce privire se uita mama la el de fiecare dată când pleca. Abia când am crescut am putut să citesc în ochii ei cuvintele alea nerostite: sper să te întorci întreg.

Nu vreau să mă gândesc cum e să trăiești o viață întreagă cu gândul că poate bărbatul tău nu se va mai întoarce niciodată acasă. Cum poți să dormi când știi că omul tău iubit scobește pământul să scoată de-acolo o pâine pe care să o aducă pe masă? Să știi că acum îl săruți și s-ar putea ca mânie să nu mai vadă lumina zilei...

Am auzit multe povești de la tata. Cum că acolo jos e o beznă atât de densă încât fără lămpi e atât de întuneric încât nu-ți vezi nici propria mână și că e ca și când ai ține ochii închiși. Poate un pic mai întuneric. Și că lucrează în praf și-n unele zone e atât de mult noroi încât depășește marginea cizmelor. Cum să-ți imaginezi așa ceva? Am închis ochii de multe ori și-am încercat să văd mina. Am văzut doar întuneric. Tata mi-a zis că întunericul pe care-l văd eu e bun și frumos și că nu mă poate ucide... însă mina da!

În 20 de ani de minerit a trăit și a văzut multe. Și-a văzut colegi îngropați de vii, a văzut degete secerate... aproape și-a pierdut chiar el o mână din neatenția unui coleg ortac. Nu s-a plâns niciodată.

исправительное учреждение - Sputnik Moldova-România, 1920, 18.06.2016
Scenariu ca în filme: trei deţinuţi au evadat în timpul orelor de muncă la mină

Nu l-am auzit niciodată pe tata zicând că-și urăște locul de muncă. Niciodată! Și am aproape 23 de ani! Eu lucrez la birou, cu climă, căldură și tot ce trebuie. Stau pe scaun, vorbesc la telefon și bătătoresc tastele laptopului și n-aș putea spune că iubesc ceea ce fac. Mă plâng des din cauza asta. Tata n-a făcut-o niciodată.

A iești la pensie de ani buni. Cred că-s vreo 7. Niciodată nu s-a plâns. Mereu l-am auzit zicând un singur lucru: „Bine c-am ieșit sănătos și întreg din mină. Atât am vrut. Să apuc o pensie sănătoasă și uite-mă!” Și mama are aceleași gânduri. Și eu. Nu contează ce-a fost. Important e că e sănătos și că e cu noi. Măcar nu l-a înghițit pământul. La propriu. Așa cum s-a întâmplat cu alții care au intrat în mină și n-au mai iești de-acolo.

Gândiți-vă că și tata și tataia și unchiul meu au fost mineri. Toți trei sunt pensionari fericiți acum. Sunt oameni împliniți care și-au văzut copiii mari și acum se bucură de soarele care le încălzește sufletele. În jurul ochilor, încă au urme de praf de cărbune, dacă te uiți atent... Poate mi se pare mie.

Anii de minerit au lăsat urme adânci. Unele sunt brăzdate pe chip, în bătăturile din palme. Dar cele mai grele sunt urmele lăsate în suflet. Acolo zace o comoară mai valoroasă decât tot cărbunele pe care l-au scos brațele alea puternice ale lor. Acolo zac amintiri pe care nu le poate înțelege nimeni. Rămân închise undeva în adâncuri. Au fost create în adâncurile minelor și rămân îngropate în adâncul sufletelor.

Dar minele din Valea Jiului se închid rând pe rând. Nu se mai investește în ele așa că „Noroc bun!” n-o să se mai rostească mult timp prin părțile alea de țară. Se scot ultimii vagoneți cu cărbune, se atârnă ultimele căști în cui, se sting ultimele lămpi.

Se închid porțile. Se pun lacăte. Se aruncă cheile.

Ortacii își zâmbesc trist. Sunt fericiți că sunt întregi și pot dormi cu capul pe pernă. Pot respira aerul curat al munților. Își pot săruta copiii de noapte bună.

Dar pâinea...??

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала