Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Se strică vremea! Weekend cu ninsori și lapoviță

© Sputnik / Владимир Сергеев / Trecere la banca de fotografiiМокрый снег в Москве
Мокрый снег в Москве - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.02.2021
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie anunță că finalul acestei săptămâni va fi unul de iarnă, cu temperaturi scăzute, însă astăzi, 25 februarie și mâine, 26 februarie 2021 ne vom bucura de temperaturi ridicate.

BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik. Românii se pot bucura două zile de vreme caldă, de primăvară, astăzi, 25 februarie 2021 și mâine, 26 februarie, însă finalul săptămânii va fi unul în care vom scoate din nou hainele groase din dulapuri.

Prognoza meteo ANM pentru 25 februarie

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie spun că astăzi, 25 februarie 2021, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a României.

Cerul va fi variabil. Dimineața și noaptea sunt șanse de producere a ceții, în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, în marea lor majoritate.

Bucureștenii vor avea parte de o vreme călduroasă. Cerul va avea înnorări şi se va semnala ceaţă, cu o probabilitate mai mare la începutul zilei şi noaptea.

Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

Prognoza meteo ANM pentru 26 februarie

Mâine, 26 februarie 2021, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.

Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă în zonele joase de relief în primele ore din interval.

Noaptea, mai ales în jumătatea de nord a României vor fi ploi slabe, iar în zona montană aferentă va fi şi lapoviţă şi ninsoare, în timp ce, în restul teritoriului, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în partea a doua a intervalului la munte, iar local şi temporar şi în rest, scrie adevarul.ro.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade.  

În Bucureşti, temperaturile vor fi mai mari decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări sau ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.

Prognoza meteo ANM pentru weekend

Meteorologii spun că finalul de săptămână vine cu variații de temperatură, dar că, în general, ele vor fi mai mari decât în mod obișnuit.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima parte a intervalului în mare parte din ţară.  

Din păcate, iarna nu renunță așa de ușor în favoarea primăverii și ”se răzbună” în week-end, aducând temperaturi scăzute semnificativ, vreme închisă, ploi pe arii extinse, în jumătatea de nord-est a României.

Весна - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.02.2021
Societate
Prognoza meteo: Cum va fi vremea la începutul lui martie

În restul teritoriului, valorile termice în scădere uşoară faţă de intervalul anterior se vor situa în continuare peste normele climatologice specifice perioadei, cerul va avea temporar înnorări, iar ploile se vor semnala cu caracter local.

Vor fi predominant ninsori în Carpaţii Orientali şi în zona limitrofă acestora, şi precipitaţii mixte în Carpaţii Meridionali şi pe crestele Carpaţilor Occidentali.

Pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar trecător pot apărea şi descărcări electrice.

Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 70 km/h pe creste, viscolind ninsoarea, dar la viteze mai mici, în general de 45…55 km/h, şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, mai scăzute în Moldova şi estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime, în marea lor majoritate, între -4 şi 4 grade.

Dimineaţa, în zonele joase de relief din sud, se va forma ceaţă.

Și în București se va răci vremea, cu toate acestea va fi mai cald decât în mod obișnuit la această dată.

Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când temporar va ploua şi vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări, cu o probabilitate mare în a doua parte a zilei, când rafalele vor atinge 45…55 km/h.

La începutul intervalului vor fi condiţii de nebulozitate joasă sau ceaţă.

Duminică, 28 februarie, vremea va continua să se răcească în jumătatea sudică a ţării, în timp ce, în restul teritoriului, valorile termice nu vor mai avea variaţii semnificative. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai mare spre seară şi noaptea, local în nord, centru şi est şi izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zonele montane, iar în prima parte a intervalului în nord-est, est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade.

Vremea va continua să se răcească în Capitală. Se vor semnala înnorări, iar trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала