Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

VIDEO - Claudiu Târziu, AUR: „Olandezii nu se vor lăsa până nu cumpără Portul Constanța”

© Inquam Photos / OCTAV GANEAClaudiu Târziu și George Simion, AUR
Claudiu Târziu și George Simion, AUR - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.02.2021
Sâmbătă are loc o acțiune de protest în Constanța, organizată de AUR, împotriva înstrăinării Portului Constanța.

BUCUREȘTI, 27 feb - Sputnik. Sputnik transmite imagini LIVE de la protestul organizat în Constanța, sâmbătă, împotriva înstrăinării Portului.

Într-o primă declarație, copreședintele AUR Claudiu Târziu a punctat că România nu este lăsată în spațiul Schengen de către Olanda și că această țară se va opune până când va obține Portul Constanța.

“Mă gândesc la valoarea lui strategică, în primul rând. Și în al doilea rând, la valoarea lui care ține de demnitatea națională, care ne asigură o parte a suveranității naționale, care ne poate asigura un venit național extraordinar de bun, dacă este gestionat așa cum se cade”, a declarat Târziu.

În opinia lui, portul este obiect de șantaj, de mulți ani România este ținută în afara spațiului Schengen din acest motiv.

“Prietenii noștri olandezi se opun aderării noastre la spațiul Schengen sub diverse pretexte. Până mai an pretextul principal a fost că nu avem o justiție liberă cu adevărat și o justiție care să termine corupția din România. Tot prietenii noștri olandezi au furnizat consilieri în acest domeniu și cred că au putut urmări îndeaproape progresele importante care s-au făcut, poate și abuzurile care s-au făcut, le-au notat pe undeva”.

“Acum n-ar mai fi un motiv pe care să-l invoce, dar sunt convins că tot se vor opune aderării noastre la spațiul Schengen până când nu vom ceda acest port, prin care ar putea să intre foarte multe mărfuri în Uniunea Europeană și prin care ar putea ieși foarte multe mărfuri”, a mai adăugat el.

“Un port care este mai mare și mai important decât principalul lor port Rotterdam. Un port, pentru care noi, românii, înseamnă nu doar un obiectiv economic, înseamnă și o jertfă a acestui popor. Totul s-a construit aici cu foarte multe sacrificii, inclusiv de vieți omenești”.

“Nu putem ceda acest port, nu putem lăsa un oraș, precum Constanța, la îndemâna străinilor. Nu putem lăsa o poartă principal de intrare și de ieșire nu doar în România, dar și în Uniunea Europeană, sub paza străinilor”, a conchis senatorul.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала