24 martie – ziua ticăloșiei NATO, o rușine pentru România

© Sputnik / Игорь Михалев / Trecere la banca de fotografiiВоенная операция НАТО против Югославии
Военная операция НАТО против Югославии - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.03.2021
22 de ani de la cea mai mare agresiune a NATO – și a celui mai mare atac militar împotriva unui stat european, căreia Europa îi era îndatorată pentru eroismul din întreaga istorie, Din păcate, România a avut partea ei de rușine, chiar și vină.

BUCUREȘTI, 24 martie, Sputnik. Puțină lume din România își aduce aminte că, exact acum 22 de ani, NATO începea acțiunea ticăloasă și criminală, care avea să scrie o pagină rușinoasă în istoria Europei.

Trupe NATO - Sputnik Moldova-România, 1920, 13.11.2019
Internaţional
Ministru sârb: Intervenția NATO în Iugoslavia, act de agresiune asupra unei țări suverane

Pe 24 martie 1999, NATO începea atacurile aeriene împotriva Iugoslaviei, de fapt asupra Serbiei. Agresiunea NATO s-a derulat în perioada 24 martie - 10 iunie 1999, în cele 78 de zile fiind lansate 25.000 de lovituri aeriene asupra Serbiei.

3500 de aeronave - elicoptere de luptă, 1200 avioane de vânătoare NATO – și mii de rachete Tomahawk au atacat mii de ținte din întreaga Serbie. Atacurile au fost sprijinite de trei mari portavioane, 6 submarine de atac dotate inclusiv cu armament atomic, 2 crucișătoare, 7 distrugătoare, 13 fregate„.

De fapt, scria pilotul român Ioan Alexandru Pricop, care a publicat o analiză pe baza mărturiilor și relatărilor, dar și folosind date din surse militare, în seara de 24 martie 1999, ”fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, NATO a lansat cea mai mare operațiune militară din istoria sa: Operațiunea Forțele Aliate. Au fost lovite pe rând: obiectivele militare apoi infrastructura și obiectivele civile”.

Asupra Serbiei au fost aruncate peste 200 de tone de combustibil de bombe cu uraniu sărăcit, unele zone din Serbia nefiind locuite mulți ani după din cauza gradului ridicat al radioactivității.

Circa 2500 de oameni, inclusiv 89 de copii, au fost uciși și aproximativ 12.500 de persoane au fost rănite în bombardamente, iar daunele materiale sunt evaluate de unele surse sârbe ka circa 100 de miliarde de dolari.

Operațiunea militară poate fi considerată o agresiune, fiind efectuată fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU - numai pe baza afirmațiilor țărilor occidentale conform cărora autoritățile iugoslave ar fi efectuat operațiuni de epurare etnică, provocând o ”catastrofă umanitară”.

Yugoslavia - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.03.2019
Rusia
Chizhov: Bombardamentele NATO în Iugoslavia din 1999 - încălcarea dreptului internaţional

Pentru România este o amintire rușinoasă, pentru că atunci și-au trădat frații – singura țară cu care a existat aproape întreaga istorie prietenie și colaborare.

România, chiar dacă nu a participat direct, a permis ca avioanele NATO să folosească spațiul nostru aerian pentru a comite agresiunea.

Românca stabilită la Munchen, Monica Krueger, face un istoric al vinovăției (conducătorilor) României de atunci, când ministrul de Externe, Petre Roman, și președintele Emil Constantinescu au fost ”persoanele cheie în alianța SUA-România din anii ’90”.

Iată cronologia rușinii, așa cum o prezintă Monica Krueger:

-În octombrie 1998, Parlamentul român a aprobat cererea NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al României pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Solicitările au fost aprobate de Emil Constantinescu (președintele României) și Petre Roman (președintele senatului 1996-2000).

-În februarie 1999, militari din România şi Statele Unite au stabilit un centru de monitorizare a traficului aerian care să acopere, în afara teritoriului românesc, şi ariile învecinate.

-În martie 1999, ca urmare a unei solicitări NATO, România a închis trei aeroporturi în vestul ţării - Timişoara, Arad, Caransebeş - până la sfârşitul operaţiunilor Alianţei împotriva Iugoslaviei.

-În data de 18 aprilie 1999, NATO a solicitat României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate. Pe data de 20 aprilie 1999, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) şi Guvernul României au dat curs acestei solicitări.

-Pe data de 22 aprilie 1999, Parlamentul a autorizat avioanele NATO să utilizeze spaţiul aerian românesc în timpul operaţiunilor din Iugoslavia.

-Între 23 si 25 aprilie 1999 a avut loc Summit-ul NATO de la Washington; NATO a prezentat MAP (Membership Action Plan) care a pune bazele unui mecanism de pregătire şi evaluare individuală a ţărilor candidate.

-În mai 1999, Ministerul Apărării Naţionale a confirmat faptul că Forţele Aeriene NATO au dreptul să utilizeze aeroporturile româneşti pe durata operaţiunilor din Iugoslavia. Tot în mai 1999, Reprezentanţii guvernului român şi cei ai NATO au semnat un acord referitor la condiţiile în care avioanele aliate pot utiliza spaţiul aerian românesc.

Monica, la fel ca și alți români, au manifestat împotriva deciziei ca România să sprijine trupele NATO, alți români s-au solidarizat cu sârbii și s-au aflat pe podurile din Belgrad pentru a se oferi ca ”ținte umane”. De ce? Pentru că în demența demonstrării puterii sale distrugătoare, NATO distrugea clădiri, șosele și mai ales podurile monumentale ale Belgradului. Însăși clădirea televiziunii naționale sârbe a fost lovită de atacurile NATO.

Europeni din toate statele au venit atunci pentru a fi alături de sârbi pentru a sta noapte de noapte pe poduri pentru a împiedica NATO să bombardeze. 

Ce a urmărit NATO, de fapt? Multe obiective și ticăloase: de la slăbirea unui stat care nu le cânta în strună – și care s-a opus mereu imperiilor! – până la ”lărgirea NATO ca opoziție față de Rusia, precum și motivul incontestabil al prezenței trupelor NATO în regiune, prezență justificată de ei prin „instabilitatea” zonei”, după cum scrie Monica Krueger, citând documente din corespondența germano-americană.

Din păcate, agresiunea asupra Iugoslaviei s-a petrecut în anii unei Rusii slăbită de conducerea nefericită a lui Boris Elțîn, ceea ce a lipsit Belgradul de principalul său aliat, Moscova.

Au trecut de atunci 22 ani, iar românii au uitat, în mare parte. Sârbii, cu siguranță, nu uită. Și nu iartă orice.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала