Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Prima țară din UE care a introdus paşaportul Corona

© AFP 2021 / JOEL SAGETPașaport UE de vaccinare împotriva COVID
Pașaport UE de vaccinare împotriva COVID - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.04.2021
Din 6 aprilie, pentru a intra în localuri de afaceri neesențiale, locuitorii acestei ţări vor trebui să prezinte paşaportul de vaccinare. Prima ţară din UE care introduce un paşaport sanitar.

BUCUREŞTI, 7 apr – Sputnik. În timp ce introducerea unui pașaport de sănătate este dezbătută în mai multe țări, în special din cadrul Uniunii Europene, Danemarca a introdus marți, 6 aprilie, un „coronapas”. Disponibil pe hârtie și în versiune digitală, acesta oferă informații despre rezultatele testelor Covid-19 efectuate, despre o infecție anterioară sau despre vaccinare, arată portalul de sănătate danez Sundhed.

Danemarca devine astfel prima țară din UE care introduce o astfel de măsură la nivel național.

​Documentul este necesar pentru a intra în localuri de afaceri neesențiale (coaforuri, saloane de înfrumusețare, școli de șoferi etc.). „Coronapas” va trebui, de asemenea, folosit de cei care vor să stea la terase, programate să se redeschidă pe 21 aprilie și, din 6 mai, de cei care merg în restaurante, teatre și cinematografe, potrivit Sputnik France

Deocamdată, danezii își pot afișa permisul de sănătate prin site-ul sau aplicația MinSundhed. Dezvoltatorii lucrează la o altă versiune mai avansată, care ar trebui să fie lansată la sfârșitul lunii mai, specificând că în ultimele săptămâni au îmbunătăţit de patru ori capacitățile serverelor pentru a putea răspunde la creșterea bruscă a consultărilor. De asemenea, se ia în calcul şi trimiterea „coronapas”-ului prin poștă.

Introducerea permisului de sănătate nu este exclusă în Franța

În Franța, introducerea unui permis de sănătate nu este exclusă, potrivit comentariilor făcute de purtătorul de cuvând al guvernului, Gabriel Attal, pe 4 aprilie la LCI.

„De câteva săptămâni [...] s-a lucrat la condițiile pentru redeschiderea mai multor locuri”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, subliniind că este „complicat să ceri francezilor să fie vaccinați pentru a avea acces în anumite locuri” când, la jumătatea lunii mai, doar 20 de milioane de francezi ar fi vaccinați, adică aproximativ o treime din populație.

În afară de aceste pașapoarte naționale de sănătate, la jumătatea lunii iunie se așteaptă să apară şi un „certificat verde digital” care să permită circulația în UE. Comisarul european responsabil cu vaccinurile, Thierry Breton, a prezentat o versiune a documentului pe 28 martie.

Alte ţări care introduc certificate

De asemenea, guvernul britanic a anunțat pe 5 aprilie noi relaxări și a menționat introducerea unui certificat verde care să ateste vaccinarea împotriva Covid-19, un test negativ sau prezența anticorpilor pentru a participa la adunări mari. Boris Johnson a precizat însă că documentul nu va fi obligatoriu pentru ca o persoană să poată intra într-un pub sau magazin. Se așteaptă ca versiunea sa pilot să fie introdusă ca experiment la un spectacol de la Liverpool pe 15 aprilie și la evenimente sportive.

La începutul lunii martie, China lansase deja un certificat de sănătate digital pentru populația sa. Documentul oferă informații cu privire la vaccinarea cetățeanului, precum și la rezultatele testelor.

De asemenea, în Israel, certificatele de vaccinare după injectarea celei de-a doua doze a singurului vaccin autorizat pe teritoriul său, cel de la Pfizer, sunt eliberate locuitorilor. Titularii lor, precum și cetățenii care s-au recuperat în urma Covid-19 sau au un test PCR negativ în ultimele 72 de ore, pot folosi o aplicație specială pentru a merge la evenimente culturale și sportive, la muzeu sau la restaurant.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала