Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Analist de top: ”Nu există salvare pentru statul român, urmează prăbușirea Occidentului”

© Sputnik / Georgiana ArseneProteste la București împotriva restricțiilor COVID
Proteste la București împotriva restricțiilor COVID - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.04.2021
Unul dintre cei mai buni analiști consideră că reconstrucția statului ”va fi aproape imposibilă”, pentru că el a fost distrus ”în primul rând în mintea oamenilor, fără de care nu poate exista salvarea lui, și a cetățenilor”

BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Cunoscutul analist și consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, Constantin Gheorghe, a scris una dintre cele mai sceptice analize despre situația României.

Transferul bolnavilor din spitalul Foișor - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.04.2021
Politică
Soluția USR după dezastrul de la Foișor: Să preia toate spitalele din România

Analistul spune fără ocolișuri: ”Nu vă mai faceți iluzii: România trecut de punctul în care se mai poate inversa trendul spre prăbușire”.

”Fundamentele statului s-au prăbușit. Instituțional, el nu mai există”, scrie analistul, considerând că statul ”se mai ține din inerție, și doar dacă nu trebuie să facă față unor crize. Când se confruntă cu o criză, oricât de mică, oricât de simplă, statul își dă măsura incompetenței și neputinței lui”.

O primă concluzie este că ”nu mai există salvare pentru statul român, și nici pentru noi”.

Constantin Gheorghe apreciază că ”Reconstrucția statului va fi aproape imposibilă - pentru că el a fost distrus în primul rând în mintea oamenilor, fără de care nu poate exista salvarea lui, și a cetățenilor”.

”Practic, acum nu mai avem cu cine reconstrui statul, pentru că nu mai avem cetățeni!”, scrie analistul, subliniind sceptic – ”cei care cred că există salvare pe cont propriu își fac iluzii”.

Atenție la observația cheie: ”Statul este, în primul rând un sistem de solidarități, un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Și acum, când aveam nevoie de această gestiune colectivă a riscurilor, în pandemie, aflăm că suntem singuri în fața nevoilor. Și, ca de obicei, cine are bani, trăiește, cine nu, la Pătrunjelul”.

Evident, Constantin Gheorghe nu pune egal între ”cetățeni” și posesorii de buletine, ci consideră că ”pentru a produce cetățeni nu există rețete”, ci este un ”proces dificil, în perspectiva timpului lung, în care intră multe ingrediente, inclusiv, sau mai ales, luptele pentru drepturi și libertăți”.

Iar în cazul României și chiar al lumii noi, progresiste, ”dacă renunțăm la istorie, nu înțelegem de unde venim, și unde ne ducem, și atunci ne pierdem libertatea”.

”Din păcate nici ocupanții României nu se găsesc într-o situație mai bună, pentru a ne ajuta să ne reconstruim statul”, spune analistul, referindu-se la Occident. ”Pentru că, până la urmă, nu pot, dintr-un motiv simplu: și ei au restrâns statul la dimensiunea sa represivă. Trăiesc din amintiri”.

De fapt, conchide analistul, ”odată cu schimbarea de generații, se duc dracului și celelalte state”.

”Care vor fi înlocuite, pentru puțină vreme, cu corporațiile. După care urmează anarhia, și prăbușirea Occidentului”, consideră Constantin Gheorghe, parcurgând un traseu început de  Spengler, Toffler sau Jacques Ellul.

Concluzia și soluția va deranja pro-occidentalii… și nu numai: ”Cei care pot păstra funcțional statul, vor stăpâni lumea. Ne place sau nu!”.

Am reprodus analiza lui Constantin Gheorghe pentru că merită a fi studiată atent. Foarte atent!

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала