Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Mircea Badea, incendiar despre instituții de învățământ: ”Trebuie DESFIINȚATE acum!”

Mircea Badea - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.04.2021
Extrem de tranșant în privința diplomelor sau titlurilor universitare și doctorale pe care le observăm la mulți dintre politicieni ori ziariști, Mircea Badea ia în colimator câteva instituții – și indică o situație extrem de ciudată

BUCUREȘTI, 30 apr – Sputnik. Noul ”Ștefan Gheorghiu”, cum mai este denumită Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a iscat în timp multe controverse.

A fost acuzată orientarea eminamente progresist-sorosistă a principalelor figuri, dar și prezența unor personaje controversate printre cadrele didactice – conectate la partide politice, la serviciile speciale, dar și la banii statului.

Pe de altă parte, legătura care se face cu fosta academie a PCR – ”Ștefan Gheorghiu”, ridică semne de întrebare în privința sale reale, în societatea actuală.

Mircea Badea își manifestă nedumerirea față de cei ce spun ”Eu am făcut SNSPA”.

”Adică CE ai făcut? O bulă mică?!”, spune cunoscutul realizator, care pune problema tranșant: ”SNSPA trebuie desființat acum!”.

Aceeași nedumerire și chiar revoltă o are Mircea Badea și față de ”Colegiul Național de Apărare” – unde, într-adevăr, întâlnim printre absolvenți foarte multe figuri controversate - chiar condamnate!

De fapt, faptul că foarte mulți politicieni și jurnaliști au urmat acest Colegiu sau studii  ”de securitate”  sunt oricum o bizarerie în contextul unei societăți ce se vrea libere sau ”deschise”, după cum pretind progresiștii… mulți dintre ei absolvenți ai unor asemenea cursuri!

Concret, noile generații de politicieni sunt formate, în mare parte, din absolvenți ai acestor instituții… bizare – repet, în contextul actual.

Mircea Badea își mărturisește revolta ”când aud de doctorate la Academia de Poliție” și întreabă la fel de uimit – ”De ce trebuie să aibă SRI academie?!”.

Desigur, întrebarea ar trebui completată – de ce urmează atâția politicieni plasați în posturi înalte cursurile acestei Academii – când preocupările lor profesionale și politice sunt din cu totul alte zone?  

Ori, în condițiile în care NU suntem un stat militarizat și declarăm mereu depolitizarea și nevoia de profesioniști, ne întrebăm ca și Mircea Badea – de ce suprastructura României trebuie să fie dominată de absolvenții ”noului Ștefan Gheorghiu” și ai academiilor instituțiilor de forță sau ai Colegiului de Apărare?!

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала