Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Fostul negociator șef al UE pentru Brexit: ar trebui blocată pentru 5 ani imigraţia în UE

© Sputnik / Владимир Астапкович / Trecere la banca de fotografiiStop UE
Stop UE - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.05.2021
Fostul negociator șef al UE pentru Brexit și potențial candidat la președinție în Franţa, Michel Barnier, a sugerat o „oprire” a imigrației în bloc timp de până la cinci ani, pentru a reconsidera acordul Schengen și a consolida granițele.

BUCUREŞTI, 11 mai – Sputnik. Barnier a sugerat, într-o emisiune la France 2, ideea unei opriri a imigrației în blocul UE timp de până la cinci ani.

„Cred că trebuie să ne luăm un timp de trei sau cinci ani pentru a suspenda imigrația”, a spus Barnier, îndemnând blocul să își consolideze frontierele externe și să revizuiască politicile de imigrație.

„Nu vorbesc despre studenți sau refugiați, pe care trebuie să îi tratăm cu umanitate și grijă, dar trebuie să analizăm toate procedurile, trebuie să discutăm cu privire la Schengen cu vecinii noștri, trebuie să aplicăm controale la frontiere, trebuie să fim mai riguroşi”, a declarat fostul negociator șef al UE pentru Brexit, citat de RT.

În starea sa actuală, sistemul european de imigrație nu funcționează eficient, a argumentat Barnier. El a recunoscut, de asemenea, că există „legături” între migrația în masă și „rețelele teroriste care se infiltrează în fluxurile de imigranţi”. Întrebat de gazda emisiunii dacă observaţiile sale reflectă o modificare a viziunilor politice moderate și centriste, Barnier a negat că este vreo schimbare în viziunile sale.

„Problemele privitoare la imigrație nu sunt moderate. Știu, ca politician, cum să privesc problemele așa cum sunt ele și aşa cum le experimentează francezii și să găsesc soluții”, a subliniat acesta.

UE s-a luptat în ultimii ani să facă față fluxului constant de imigranți ilegali traversând Mediterana în bărci, adesea în încercarea de pleca din zonele de război și de a scăpa de sărăcia din Africa și Orientul Mijlociu.

Anul trecut, între ianuarie și noiembrie, aproximativ 114.000 de persoane au intrat ilegal în UE, potrivit statisticilor oficiale ale Comisiei Europene. Acest număr a fost cu doar 10% mai mic decât în aceeași perioadă din 2019, în ciuda faptului că pandemia de coronavirus la nivel mondial a afectat călătoriile internaționale.

Fluxul de migranți pare să se fi accelerat în ultimele săptămâni. Numai în weekend-ul trecut, aproximativ 2.100 de persoane au ajuns pe insula italiană Lampedusa, care multă vreme a constituit un „punct roşu” al migrației ilegale.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала