Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

PSD pune paie pe foc în războiul intern din PNL

© Inquam Photos / Sabin CirstoveanuMarcel Ciolacu, PSD
Marcel Ciolacu, PSD - Sputnik Moldova-România, 1920, 17.05.2021
PSD îi critică pe Ludovic Orban și pe Florin Cîțu pentru că, în cearta lor pentru șefia PNL, pun în pericol realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României

Șantier de construcție - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.05.2021
Economie
PSD - lege binevenită pentru banii românilor
BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. PSD taxează dur puterea după ce Guvernul a anunțat anularea întâlnirii dintre premierul Florin Cîțu și președintele partidului, Marcel Ciolacu, pe tema PNRR.

PSD atrage atenția că, în acest caz, lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României.

„Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a arătat întreaga disponibilitate de a avea un dialog constructiv cu premierul Florin Cîțu pe marginea PNRR, în condițiile în care Comisia Europeană a respins deja de două ori planul trimis de Guvern. Este în interesul României și spre binele tuturor cetățenilor ca reprezentanții Guvernului să colaboreze cu cei care pot contribui la salvarea pe ultima sută de metri a PNRR”, a transmis PSD printr-un comunicat de presă.

PSD și-a prezentat din nou oferta de a pune la dispoziție toți specialiștii și experții partidului, care să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final, care să respecte cerințele Comisiei Europene.

„Din păcate, constatăm că Ludovic Orban și Florin Cîțu continuă să se comporte politicianist și iresponsabil în această situație critică pentru România. PSD continuă să susțină necesitatea dialogului cu patronatele, sindicatele și cu Opoziția, precum și a prezentării PNRR în Parlament, exact în termenii în care și Comisia Europeană i-a recomandat premierului Cîțu”, mai spune PSD.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала