Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Kremlinul a vorbit despre așteptările de la întâlnirea dintre Putin și Biden

© AP Photo / Alexander ZemlianichenkoВладимир Путин и Джо Байден во время встречи в 2011 году
Владимир Путин и Джо Байден во время встречи в 2011 году - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.06.2021
Rusia și Statele Unite vor fi nevoite să "descurce grămada de probleme acumulate", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitrii Peskov.
BUCUREȘTI, 16 iun-Sputnik. Rusia și Statele Unite vor fi nevoite să "descurce grămada de probleme acumulate", a declarat Kremlinul înainte de întâlnirea de la Geneva dintre Vladimir Putin și Joe Biden.
Russia Putin Coronavirus Response Address - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.06.2021
Internaţional
Citatele cheie ale lui Putin din cadrul interviului dinaintea summitului cu Biden
"Multe întrebări trebuie discutate pentru ca procesele de lucru să fie reluate. <...> Pentru a înțelege cât de puternice sunt contradicțiile <...>, trebuie să ne așezăm la masa negocierilor, acest lucru se și va întâmpla astăzi", a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitrii Peskov.
El a reamintit că nimeni nu limitează timpul comunicării dintre Putin și Biden. De asemenea, Peskov a menționat că este foarte dificil să comprimi agenda în cele cinci ore anunțate cu o zi înainte. La fel, este încă neclar dacă liderii vor vorbi între patru ochi.
Kremlinul evaluează atmosfera dinaintea summitului ca fiind contradictorie. Pe de o parte, declarațiile din partea Statelor Unite despre necesitatea de a descuraja Rusia nu ameliorează situația. Pe de altă parte, există și o retorică pozitivă și "acest lucru va fi luat în considerare în cursul negocierilor".
"Putin este mereu categoric în conturarea "liniilor roșii" pentru Rusia, mai ales într-o conversație atât de dificilă, care va avea loc astăzi cu Biden", a concluzionat Peskov.
Astăzi, la Villa La Grange de la Geneva, va avea loc primul summit dintre Putin și Biden. Acesta va începe la 14:00, ora Moscovei, și va consta din trei părți: una îngustă și două extinse, cu pauze de cafea. Prima implică participarea ministrului Afacerilor Externe Serghei Lavrov și a secretarului de stat Anthony Blinken, precum și a traducătorilor.
Cum arată locul de întâlnire dintre Putin și Biden la Geneva - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.06.2021
Video
Cum arată locul de întâlnire dintre Putin și Biden la Geneva - imagini video
Pe lângă Lavrov, delegația rusă include asistentul președintelui Iurii Ușakov, purtătorul de cuvânt al șefului statului Dmitrii Peskov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite Anatolii Antonov, șeful Statului Major General Valerii Gherasimov și adjunctul ministrului Afacerilor Externe Serghei Reabkov. De asemenea, au fost invitați: adjunctul șefului administrației prezidențiale Dmitrii Kozak și reprezentantul special al președintelui pentru Siria Aleksandr Lavrentiev.
Agenda: stabilitatea strategică, pandemia, combaterea criminalității cibernetice, cooperarea economică, clima, Arctica și conflictele regionale – Ucraina, Siria, Libia, Afganistan și Karabah. În plus, vor fi discutate problemele nesoluționate ale relațiilor bilaterale, detenția rușilor în țările terțe, activitatea ambasadelor.
Nu se așteaptă o conferință de presă comună. Fiecare președinte, după negocieri, va comunica separat cu jurnaliștii.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала