Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Militarii americani se pregătesc să se mute mai aproape de Rusia

© AP Photo / Mindaugas KulbisАмериканские танки Abrams. Архивное фото
Американские танки Abrams. Архивное фото - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.07.2021
Statele Unite se îndepărtează tot mai mult de Orientul Mijlociu. Autoritățile au retras contingentul din Afganistan, iar misiunea militară din Irak se apropie de sfârșit.
Terorismul a fost învins, spun oficialii. Dar aceste cuvinte ar putea fi doar declarații politice. Unde vor fi îndreptați soldații americani acum și dacă îi așteaptă o viață pașnică pe irakieni, a identificat RIA Novosti.

A doua retragere

„Irakul este foarte important pentru Statele Unite în Orientul Mijlociu și am fost profund implicați în afacerile sale de-a lungul carierei mele” — așa a început Joe Biden la o întâlnire cu premierul irakian Mustafa al-Kazemi la Casa Albă. Actualul președinte era senator când americanii au invadat țara în 2003.
Самолет Ил-96-400M в сборочном цеху - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.07.2021
EDITORIALIST
Rusia construiește noile avioane ale ”Apocalipsei”: particularitățile generației a treia
Pentru prima dată, Casa Albă a anunțat sfârșitul ostilităților în Irak în 2010. Biden era atunci vice-Președinte. Dar patru ani mai târziu, Operațiunea Inherent Resolve (Hotărâre Inerentă) a început împotriva SI (IS)*.
Acum, Joe Biden a anunțat oficial finalizarea misiunii militare în țară. "Rolul nostru în Irak va fi să fim disponibili, să continuăm instruirea, să ajutăm forțele de securitate irakiene", a explicat Președintele.
Nu au existat alte detalii. Biden nici măcar nu a răspuns la o întrebare venită din partea reporterilor cu privire la ce trupe vor rămâne în Irak până în decembrie. „Depinde de situația specifică din acel moment”, a încercat să clarifice vorbitorul de la Casa Albă, Jen Psaki.
Pentagonul a menționat că Statele Unite „nu ar trebui să ignore problemele din Orientul Mijlociu, ci să adopte o abordare diferită a soluției lor”. Câțiva militari vor rămâne acolo în țară. Toată atenția de acum înainte este axată asupra — „amenințărilor din partea Chinei și a Rusiei”.
Conform celor mai recente date, în Irak sunt 2 500 de soldați; la sfârșitul anului trecut, președintele Donald Trump a redus deja contingentul. Singura bază americană a lui Ain al-Asad se află la 160 de kilometri la nord de Bagdad.

Riscuri rămase

În ciuda victoriei anunțate în 2017 asupra SI (IS)*, atacurile continuă. Săptămâna trecută, islamiștii și-au revendicat responsabilitatea pentru esplozia unui autobuz de lângă o piață din Bagdad. Cel puțin 30 de persoane au fost ucise.
Спуск на воду атомной подводной лодки Белгород в Архангельской области  - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.07.2021
Internaţional
Submarinul rusesc cu „torpilele Apocalipsei” i-a impresionat pe americani
Americanii sunt atacați de grupuri de militanți, susținute de Iran. În martie, Ain al-Assad a fost atacată cu rachete, iar o persoană a murit. În mai, baza a fost atacată de o dronă cu explozivi, în iulie – din nou cu rachete, au fost trei răniți.
Mustafa al Kazemi este considerat un prim-ministru prietenos cu Washington-ul. El a încercat să calmeze grupurile legate de Iran. În același timp, el a condamnat recentele atacuri aeriene americane împotriva formațiunilor pro-iraniene de-a lungul frontierei cu Siria ca încălcând suveranitatea irakiană.
Statele Unite, la rândul lor, au remarcat succesele primului ministru în reconstrucția țării. În iunie la Bagdad au venit regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, primul lider egiptean care a vizitat țara din anii 1 990.
De asemenea, SUA s-au angajat să livreze 500 000 de doze de vaccin Pfizer în Irak prin intermediul programului internațional COVAX. Medicamentul va ajunge în următoarele două săptămâni, a spus Biden. Rata îmbolnăvirilor a crescut în regiune, dar și numărul incendiilor.
Pe lângă asta, Washington-ul va furniza 5,2 milioane de dolari pentru ca misiunea ONU să respecte alegerile parlamentare din octombrie – după mai multe amânări. Potrivit experților, al-Kazemi are foarte mari șanse acolo.

„Declarații politice”

Însă, nu se discută despre o retragere completă a SUA din Irak, spun toți experții intervievați de RIA Novosti.
Washington-ul a luptat de mult pentru această importantă platformă strategică, spune Elena Suponina, politolog și expert la Consiliul pentru afaceri internaționale ruse (CAIR). Anunțul privind retragerea trupelor, în opinia ei, sunt „declarații politice”, deoarece promisiunile făcute alegătorilor americani trebuie respectate.
Lansarea unei rachete balistice antiaeriene - Sputnik Moldova-România, 1920, 13.06.2019
Internaţional
De temut: Ziar german, despre „arma rusească a Apocalipsei” -„război al sfârşitului lumii”
Opinia publică irakiană este, la fel, importantă. "Politicienii locali pun presiune pe Mustafa al-Kazemi. Situația politică din țară nu este ușoară, poziția primului ministru nu este foarte puternică", subliniază ea.
Acum șapte ani, când Statele s-au întors în Irak, războiul împotriva terorismului era o realitate, actualizează orientalistul și publicistul Andrei Ontikov.
"Americanii au jucat un rol important în victoria asupra SI (IS)*. Există, desigur, întrebări despre metodele pe care le-au folosit, de exemplu, în Mosul – orașul a fost aproape complet distrus".
Acum însă, chiar autoritățile irakiene au rugat americanii să se retragă. "Atunci când Donald Trump a zburat la baza din Irak, ambasadorul SUA aproape a ordonat premierului irakian să meargă acolo și să se întâlnească cu președintele. El a refuzat. Acest caz a fost preluat de mass-media, a fost și un mare scandal", spune interlocutorul pentru RIA Novosti. — Și apoi americanii au atacat aeroportul din Bagdad, ucigându-l pe Suleimani. Din nou au început discuțiile despre necesitatea retragerii trupelor americane".
Și totuși, este puțin probabil ca personalul militar american să se întoarcă imediat acasă, spune Danila Krylov, analist la Centrul pentru Studii Orientale (CSO). "Cel mai probabil, va exista un accent tradițional cu tranziția dintr-o țară arabă în alta – în acest caz, în Siria. Ministerul rus al Apărării a raportat în repetate rânduri că trupele americane din Irak s-au mutat în bazele din Siria", explică expertul.
Este foarte probabil ca sediul central și centrele de colectare a informațiilor din Irak să fie transferate de la armată la blocul diplomatic.
„Se știe de mult că americanii folosesc imunitatea diplomatică pentru informații și alte servicii speciale”, adaugă Krîlov.

Atenția asupra Chinei

Mulți americani cred că, în timp ce ei luptau împotriva terorismului, fără a acorda atenția cuvenită altor regiuni în Orientul Îndepărtat, China a căpătat forță. Acum aceasta este principala amenințare pentru SUA și toate forțele ar trebui direcționate acolo. De ceva timp, prioritatea nu a fost comandamentul central, ci comandamentul militar al Pacificului.
Норвежские солдаты батальона усиленного передового присутствия НАТО - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.07.2021
Internaţional
„Vor muri”: chinezii - avertisment pentru NATO în cazul unui război cu Rusia
Logica unei noi ere de mare confruntare de putere cu China obligă SUA să își regândească obiectivele și să-și modifice prioritățile, spune Maxim Sucikov, directorul Centrului pentru Studii Americane de perspectivă de la IMI MGIMO.
"Confruntarea poate fi lungă, ceea ce înseamnă că trebuie să fim selectivi în ceea ce privește utilizarea resurselor. Orientul Mijlociu a împovărat demult Washingtonul, dar încercările lui Obama și Trump de a optimiza cumva prezența militară acolo au întâlnit opunere din partea Pentagonului," afirmă el.
Și dacă tot este cazul să facem bilanțul, atunci rezultatele nu par a fi cele mai reușite: americanii nu au reușit să construiască un sistem de apărare care funcționează independent în Irak. Odată cu plecarea lor, pacea și liniștea nu vor veni, amenințarea teroristă nu a dispărut. Timpul va arăta cum vor lucra instructorii și consilierii americani în noul mediu.
*Organizațiile teroriste și extremiste sunt interzise în Rusia.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала