Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Încă o ACUZAȚIE fulminantă la adresa lui Cîțu – de data asta e o sumă URIAȘĂ!

© Inquam Photos / OCTAV GANEAFlorin Cîțu
Florin Cîțu - Sputnik Moldova-România, 1920, 18.08.2021
Unul dintre cei mai importanți specialiști politici arată ce se ascunde, mai important, în spatele scandalurilor lui Cîțu: ”complicitățile și beneficiile financiare ilegale ce-i țin împreună pe oamenii de la vârful statului”
BUCUREȘTI, 18 aug – Sputnik. Cunoscut pentru jocurile politice pe care le face la cel mai înalt nivel, dar și pentru excelentele informații de care dispune, consultatul geopolitic Cozmin Gușă vine cu o acuzație fulminantă la adresa premierului Cîțu – o sumă de… 500 DE MILIOANE de euro care, spune Gușă, ”se duc pe apa sâmbetei”.
De fapt, asta pentru poporul și statul român – pentru că, în fapt, uriașa sumă se duce acolo unde trebuie, mai ales sub acoperirea scandalurilor legate de Cîțu, arată consultantul.
”Scandalul achiziției bramburistice a celor 120 de milioane de doze de vaccin s-a topit temporar, acoperit fiind de tărășenia CÎȚU - BEAT/DROGAT - ȚEPAR, peste care s-a așezat acum dezastrul geopolitic și umanitar din Afganistan”, atrage atenția Gușă.
Cozmin Gușă scoate în evidență un aspect: ”S-a spus că dozele de vaccin au fost doar comandate, că nu se vor plăti, că e doar propagandă antiguvernamentală, etc.” dar, subliniază analistul – ”adevărul este însă este cu totul altul”.
Mai exact, date arată altceva și ”orice jurnalist ce-ar cere date oficiale de la Guvern ar afla următoarele”:
Ordonanța de Urgență ce-a fost emisă în această vară, prin Nota de fundamentare stipulează clar că România a contractat deja 56,294,434 de doze de vaccin, prin 4 ACORDURI DE CUMPĂRARE ÎN AVANS CU UE;
dintre acestea, 25 de milioane sunt cu Pfizer, 10 milioane cu Moderna, 8,5 milioane cu Janssen (Johnson & Johnson), 13 milioane cu Astrazeneca.
Cozmin Gușă atrage atenția că tot în ”Nota de fundamentare” se spune că am consumat până acum cca 8 milioane de doze, iar ”scenariul vaccinării până la finalul lui 2021 este oficializat la folosirea a încă puțin peste 8 milioane de doze”.
”Rotunjind calculul rezultă că avem un surplus de cca 35 de milioane de doze pe care NU le vom putea folosi, în condițiile în care contractele cu UE stipulează clar că le vom plăti la prețul de 15 euro per bucată”, constată Gușă, punctând: ”Rezultă așadar că vom pierde cam 525 de milioane de euro, și asta doar în 2021”.
Așadar, spune experimentatul om politic, ”MINCIUNA că nu le vom plăti nu ține, o parte din bani au fost plătiți deja”.
Și, atenție: ”apare în plus ilegalitatea faptului că achiziția și primele plăți au fost făcute fără avizul ministerelor Finanțelor și Justiției”.
De asemenea, Cozmin Gușă atrage atenția că în aceeași ”Notă de fundamentare” apare că România are ”posibilitatea de revânzare/donație”.
Dar, subliniază Cozmin Gușă – ”revânzarea este doar PRAF în ochi în condițiile în care piața este invadată de vaccinuri produse în surplus, în goana nebună a multinaționalelor de a face profit mare pe necazul infectării oamenilor”.
Cât despre donații de vaccinuri, Gușă subliniază ferm: în contextul României, ”o țară în situația economică de avarie, nici nu poate discuta, iar guvernanții se pun practic singuri în fața unui imaginar pluton de execuție publică”.
Atenție la dezvăluirea finală: ”Scenariul pentru 2021 este prevăzut să fie repetat în 2022 pentru restul dozelor până la 120 de milioane, deci vom înregistra o pagubă totală ce va sări de 1 miliard de euro dați cadou din bugetul precar al statului, din banii pe care-i plătim fiecare dintre cetățenii care ne facem datoria”.
1 MILIARD de euro – iată o motivare suficientă – dar nu completă, din păcate! – pentru ca o echipă guvernamentală să fie susținută la putere în ciuda a ceea ce se petrece – și a ce reclamă ”partenerii sociali”, analiștii, politicienii, ziariștii etc.
”Și acest episod explică complicitățile și beneficiile financiare ilegale ce-i țin împreună pe oamenii de la vârful statului român, sau mai simplu spus ce-l face pe Iohannis să nu-i ceară demisia lui Cîțu în aceste zile”, conchide Cozmin Gușă.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала