Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Criza prețurilor la energie devine o problemă europeană: Spania cere măsuri

© Sputnik / Сергей Пятаков / Trecere la banca de fotografiiTransformator electric
Transformator electric - Sputnik Moldova-România, 1920, 21.09.2021
Spania a cerut măsuri la nivel european pentru a combate creşterea preţurilor la electricitate, după ce acestea s-au mărit și de trei ori în acest an
BRUXELLES, 21 sept – Sputnik. Afectată grav de creșterea prețurilor la electricitate, Spania a cerut Comisiei Europene să emită un set de recomandări pentru a ajuta statele membre să reacţioneze în mod adecvat la acest fenomen, dar fără a încălca regulile UE. De asemenea, Madridul crede că este nevoie de măsuri pentru a limita speculaţiile pe piaţa certificatelor de poluare.
Лампочка - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.09.2021
Economie
Facturi ”umflate” la energie? ANRE spune ce este de făcut
Spania, dar și celelalte țări din UE, sunt grav afectat de creșterea preţurilor europene de referinţă la gaze naturale cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, a cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor în livrări, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.
De exemplu, în Spania, preţurile angro la electricitate s-au triplat în acest an, iar săptămâna trecută Guvernul de la Madrid a reacționat decizând plafonarea preţurilor şi limitarea profiturilor companiilor de electricitate.
Dar cum țările membre sunt limitate în luarea de măsuri economice de prevederile comunitare, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi ministrul Mediului, Teresa Ribera, au trimis un document Comisiei Europene în care cer sfaturi despre cum să combată această criză fără să încalce normele europene.
„Statele membre nu ar trebui să improvizeze măsuri ad-hoc de fiecare dată când piaţa nu funcţionează şi apoi să spere că Executivul comunitar nu va ridica obiecţii. Avem nevoie de urgenţă de un meniu de politici europene destinat să reacţioneze imediat la creşterile dramatice de preţuri”, se arată în documentul oficial trimis de Madrid Bruxelles-ului.
Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea trimisă de cei doi miniştrii spanioli şi a anunţat că va răspunde la timp.
Printre propunerile Spaniei se numără restrângerea participării anumitor traderi la piaţa certificatelor de emisii din UE, avertizând că există riscul ca „speculaţia financiară mai degrabă decât factorii reali să fie de vină pentru creşterea prea rapidă a preţurilor”.
De asemenea, oficialii spanioli cer înfiinţarea unei platforme europene centralizate pentru achiziţionarea de gaze naturale şi începere formării unor rezerve strategice de gaze naturale, pentru a contracara expunerea blocului la pieţele internaţionale fluctuante.
Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că Executivul comunitar este conştient de faptul că în statele membre că există discuţii cu privire la preţul la electricitate, adăugând că Bruxelles-ul monitorizează cu atenţie situaţia.
„O piaţă europeană de electricitate funcţională şi bine integrată, continuarea investiţiilor în energiile regenerabile şi creşterea eficienţei energetice sunt cruciale pentru menţinerea preţurilor la energie la un nivel accesibil pentru toţi consumatorii”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала