Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Lovitura anului în politică: Ciolacu l-a SALVAT pe Cîțu, care rămâne premier!

Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Astăzi, chiar înainte de decizia CCR, PSD a depus o moțiune de cenzură, iar Marcel Ciolacu a lansat câteva mesaje ciudate, care au un efect clar: salvarea premierului Florin Cîțu.
BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Așa cum s-a anunțat, PSD a depus azi o moțiune de cenzură, devansând cu câteva ore calendarul amintit... sau prevăzând ceea ce avea să decidă CCR.
Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Politică
PSD a depus moțiunea de cenzură! Text integral
Ieri, Marcel Ciolacu a declarat în direct, la emisiunea „Subiectiv”: ”Mâine avem decizia CCR; dacă NU există conflict, intră pe ordinea de zi moțiunea de cenzura într-o zi sau două și tot PSD-ul va vota moțiunea”.
”Daca există conflict, imediat după anunțul CCR, o să le solicit colegilor să depunem moțiunea PSD - e scrisă”, a declarat Ciolacu.
Ei bine, moțiunea fost depusă înainte de decizia CCR, mai bine zis imediat după ce presa a anunțat, ”pe surse”, ce s-a decis la CCR.
Hai să zicem că asta nu ar fi o problemă… deși surprinde puțin graba PSD.
În schimb, ulterior a ieșit la declarații Marcel Ciolacu, care a făcut câteva anunțuri care ridică semne de întrebare.
În primul rând, Marcel Ciolacu a insistat cu „alegeri anticipate”, dând impresia că MOTIVUL real al moțiuni este să se ajungă la alegeri anticipate!
Care va fi efectul acestei declarații? O răsturnare a situației – pentru că majoritatea parlamentară, care era gata să îl dea jos pe Cîțu, va DISPĂREA!
Asta pentru că majoritatea parlamentarilor NU sunt siguri că vor avea din nou un loc în Parlament – iar aici se înscriu cei din USR PLUS, din PNL, din UDMR - dar și mulți din PSD și AUR. În fapt, aproape nici un parlamentar în funcție NU are chef să cheltuie din nou bani pentru alegeri – și mai ales să accepte un risc, cât de mic.
PSD, logo, siglă - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Politică
Celebru lider PSD, aprecieri SURPRIZĂ despre PNL și… PSD!
Deci, insistența lui Ciolacu cu anticipatele are un singur efect: ANULAREA șanselor ca moțiunea să treacă! Sau, altfel spus, salvarea lui Florin Cîțu!
În politica parlamentară există o vorbă: ”Anticipatele se fac, nu se discută”. Ori, Ciolacu nu face… ci anunță, anulând și șansele de cădere a Guvernului – și ale anticipatelor.
O altă declarație dubioasă a lui Ciolacu se referă la o propunere pe care o face parlamentarilor AUR și USR PLUS: să își retragă moțiunea, care este vizată de decizia CCR ca având probleme de constituționalitate, ceea ce pentru Ciolacu echivalează cu probleme de legalitate, și… să o depună din nou, de data asta ”legal”!
Ei bine, dacă AUR și USR PLUS ar accepta propunerea lui Ciolacu și ar face asta, atunci s-ar ajunge la situația interzisă de Regulament – un parlamentar NU poate depune decât o moțiune de cenzură într-o sesiune parlamentară! Și nu există formula moțiunii ”re-depuse”!
Regulamentul NU face referire la moțiuni ”retrase”, deci este posibil ca printr-o acțiune la CCR sau chiar la Comisia de Regulament să se anuleze depunerea unei noi moțiuni.
Deci și această propunere a lui Ciolacu este dubioasă – și efectul ar fi îndepărtarea sabiei de pe grumazul Guvernului Cîțu… deci salvarea lui Cîțu!
Cu alte cuvinte, prin declarațiile de azi Ciolacu fie l-a salvat pe Cîțu, fie încearcă disperat să facă asta.
Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.09.2021
Politică
Alertă: Ciolacu, mesaj CATEGORIC, de maximă responsabilitate, pentru USR și AUR
În plus, formula stupidă ”Rafila – premier” pare tot o formulă de descurajare. Ce să caute un om fără popularitate (lăsând la o parte sondaje comandate de PSD!), fără credibilitate, fără experiență politică, fără legătură cu marile și gravele probleme economice ale României?!
Ciolacu nu e prost să lase PSD să își piardă procentele cu un eșec al unei guvernări Rafila, în timp ce câștigă punct cu punct pe baza guvernului Cîțu!
Așa încât concluzia mea personală este că, azi, Marcel Ciolacu a demonstrat clar că încearcă salvarea premierului Cîțu. Că e o socoteală electorală a PSD sau un ”blat” cu puterea, asta mai puțin contează.
Contează că, dacă era ceva de făcut pentru a-l salva pe Cîțu, atunci numai declarația lui Ciolacu putea fi – asigurarea parlamentarilor că dacă pică guvernul Cîțu se ajunge la anticipate iar ei riscă să-și piardă locul.
Nu a luat în calcul asta Ciolacu? Hai să nu fim copii…
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала