Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Cozmin Gușă dezleagă misterul: ce se ascunde în spatele moțiunii

Cozmin Gușă - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.09.2021
Urmăriți-ne pe
O finalitate cu ”Mai puțin Iohannis”, dar și două scheme ce pot fi date peste cap de o ”lebădă neagră” cu chip de lider politic aflat la apus
BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În mijlocul întrebărilor despre ce se va întâmpla ”DUPĂ” (după moțiune), Cozmin Gușă vine cu o analiză succintă și obiectivă a ceea ce se află în spatele moțiunii – forțele și motivațiile părților – pentru a înțelege ce se urmărește de către fiecare grupare.
În acest demers, experimentatul strateg politic ne propune să evităm capcana aparențelor și propune două scenarii care, în final, au o consecință asemănătoare – scăderea forței președintelui Iohannis.
Vot în Parlamentul României - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.09.2021
Politică
Care e strategia lui Cîțu de RĂSTURNARE a situației din Parlament la Moțiune
În viziunea lui Cozmin Gușă, prima variantă este ”refacerea Coaliției cu USR”, iar o a doua ar fi un ”guvern de tehnocrați”.
”Ambele înseamnă "MAI PUȚIN IOHANNIS" – apare și Vectorul LuCOVID”, scrie Cozmin Gușă, menționând astfel porecla lui Ludovic Orban, ”premierul Pandemiei”.
În cazul refacerii Coaliției, Gușă citează ”un prieten”, care vede o preluare a USR PLUS de către Cioloș, fostul premier ajungând la o înțelegere: ”Eu zic că Cioloș pune batista pe țambal, iar pesediștii o 'iau în mână', de Mălineanu...”, scrie amicul lui Cozmin Gușă.
”Cam așa par treburile azi, iar asta ar rezolva problemele taberelor văzute și nevăzute care sunt în confruntare”, consideră Cozmin Gușă, arătând că prietenul său ”mai crede că-Cîțu va rămâne premier până-n primăvară”.
Florin Cîțu - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.09.2021
Politică
Cîțu aruncă gaz peste foc înainte de moțiune, afirmații grave!
În schimb, Cozmin Gușă crede că, în această variantă, Cioloș ”va fi folosit prilejul moțiunii tocmai pentru castrarea lui Iohannis prin îndepărtarea lui Cîțu de la butoane”, adică USR ”va pune batista pe țambal doar după moțiune, care va trece”.
”În varianta refacerii coaliției din octombrie, cea mai probabilă azi, viitorul președinte al USR va împărți cu totul altfel funcțiile din guvernare, tocmai pentru consolidarea puterii sale și pregătirea alegerilor din 2024”, scrie Cozmin Gușă, arătând că astfel ”Liberalii vor scăpa de la moartea politică încă o perioadă, iar Iohannis își va mai păstra ceva putere în Guvern, dar cu autoritatea mult diminuată”.
În acest mod, PSD ”își va fi făcut datoria (dar doar) de imagine pentru electoratul său”, dând jos Guvernul - și își va putea conserva astfel scorul din sondaje, ”cu șanse de creștere în această iarnă”.
Florin Cîțu - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Politică
S-a decis CÂND și CARE moțiune se va vota
În aceeași situație va fi și AUR, consideră Cozmin Gușă.
În fine, PNL și USR PLUS vor fi ”lămurite” pe cale ocultată: ”Taberele nevăzute, ale serviciilor secrete, respectiv ale rezerviștilor, vor ști să-și impună oamenii prin influențarea deciziilor interne din PNL și USR, deci vor fi și ei mulțumiți”.
”Factorul extern va continua spolierea bugetului românesc pe aceleași coordonate - atâta că cel care va iscăli sub dezastru nu se va mai numi Cîțu, ci va fi un alt trădător”, arată Cozmin Gușă.
Deci, o schemă clară și credibilă… căreia însă i-ar putea apărea în față… o ”lebădă neagră”… numită Ludovic Orban.
”Singurul element ce poate strica acest joc de complicități este Vectorul LuCOVID, căruia dacă rezerviștii săi îi vor impune contrariul și-l vor ajuta/proteja, cu parlamentarii săi poate dinamita majoritatea”, scrie Cozmin Gușă.
Ei bine, în acest caz ”intrăm în al doilea scenariu”, punctează Cozmin Gușă, atrăgând atenția că această variantă a fost evocată deja de către Ciolacu – un ”guvern de tehnocrați care, pasămite, să pregătească niște anticipate iluzorii ce-ar putea avea loc în primăvară”.
Cozmin Gușă punctează din nou și subliniază că ”aici am putea ajunge și dacă USR n-ar mai dori continuarea guvernării”.
Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Politică
PSD a depus moțiunea de cenzură! Text integral
Dar, subliniază strategul politic, ”acest lucru este improbabil azi, deci tot Vectorul LuCOVID ar fi baza”.
”În acest scenariu, PNL este dărâmat, cu posibilități majore de implozie, iar puterea lui Iohannis va fi diminuată drastic, el neavând capabilitatea să negocieze cu partidele persoanele viitorilor tehnocrați/fantome ce-ar compune Guvernul”, scrie Cozmin Gușă.
Conform acestei situații, PSD, USR și AUR ar ieși în avantaj de putere, consideră Cozmin Gușă - ”pentru că participă la joc și-l pun la pământ pe Iohannis, dar în oarecare dezavantaj electoral că ar fi complici la o guvernare care n-are cum fi decât proastă”.
O explicație necesară – Cozmin Gușă a folosit sintagma tehnocrați/fantome ”nu doar pentru ca să subliniez calitatea de acoperiți ai viitorilor miniștri (ai noștri sau ai Bruxelles-ului), ci și ca să evoc faptul că aceștia nu prea există în afara partidelor, să cunoască cum anume se face administrație”.
Curtea Constituțională a României - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Politică
Decizie CCR în cazul Moțiunii anti-Cîțu, situație complexă
Și, atenție – ”În acest scenariu taberele nevăzute ar avea satisfacție maximă, fiind felul lor favorit de joc, așa cum s-a demonstrat și-n 2016 în guvernarea lui Cioloș, când miniștri au intrat aparent civili/tehnocrați, și-au ieșit cu chipiul la vedere și înrolați politic”.
Concluzia experimentatului strateg politic: ”Zarurile au fost aruncate de data asta, nouă ne rămâne să citim, să gândim, să scriem și să ... vorbim”.
Și, din păcate o addendă: ”Dar doar atât (să vorbim, n.n.), pentru că oricum dezastrul economico-administrativ va urma implacabil”.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала