Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Severin: pe guvernul de la București s-au luptat americanii cu francezii și a câștigat SUA

Adrian Severin - Sputnik Moldova-România, 1920, 22.10.2021
Urmăriți-ne pe
Adrian Severin a explicat la postul de Radio Gold FM implicațiile nominalizării lui Nicolae Ciucă pentru postul de premier și faptul că acesta este dovada victoriei americane de la București
BRUXELLES, 22 oct – Sputnik. Fostul ministru de Externe Adrian Severin a adus în discuție în emisiunea lui Cozmin Gușă de la Gold Fm efectele pentru România ale unui Guvern condus de un militar.
Astfel, Severin a vorbit la postul de radio despre militarizarea regimului politic în România și trecerea la post-democrație prin aducerea unui militar în fruntea puterii executive. Totul s-a întâmplat, explică Severin, după ce, prin încălcarea continuă a Constituției și subordonarea, prin șantaj judiciar, a partidelor politice, Parlamentul a fost adus în situația de a juca un rol aproape eminamente simbolic.
Nu îi putea scăpa lui Severin nici ”odiseea formării guvernului român ca expresie a luptei dintre rivalii globali”. El a amintit că Lloyd Austin (șeful Pentagonului) a descins la București și l-a dat la o parte pe omul Franței, globalistul macronian (Cioloș), pentru a-l împinge înainte pe omul Americii, globalistul soroșist.
Adrian Severin - Sputnik Moldova-România, 1920, 06.09.2021
Relațiile româno-ruse
Severin: “Singura șansă a României e să se înțeleagă direct, nu prin Washington, cu Rusia”
Severin explică faptul că preluarea României de către SUA este parcă preferabilă, fiind mai bine „să fim de partea Washingtonului în războiul acestuia cu Parisul, decât invers, atât timp cât nu știm, nu vrem și nu putem să rămânem în afara confruntării”, dar există și o partea proastă.
Din cauza SUA ”vom fi siliți să cumpărăm, din banii de medicamente, arme de care nu avem nevoie și cu care niciodată nu am putea câștiga un război cu Rusia, pentru a intra, împotriva Rusiei, în războiul având ca scop declarat apărarea granițelor trasate de Stalin și Hrușciov, Georgiei și Ucrainei, și a lăsa, astfel, mâini libere SUA în conflictul cu China, din Pacific”, explică Severin mizele geopolitice ale numirii lui Nicolae Ciucă.
Nu în ultimul rând, Severin vorbește în emisiune și despre indiferența “democrațiilor consolidate” euro-atlantice față de protestele masive ale cetățenilor lor legate de restricționarea libertăților și drepturilor acestora, în timp ce preocuparea organizațiilor internaționale specializate în apărarea drepturilor omului rămâne încremenită în reflexul acuzării “democrațiilor iliberale”.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader