Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Orban și-a anunțat demisia din grupul PNL: Acțiuni politice împotriva interesului României

© Inquam Photos / George CalinLudovic Orban
Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.10.2021
Urmăriți-ne pe
Ludovic Orban și-a anunțat, în urmă cu scurt timp, demisia din cadrul grupului parlamentar PNL, susținând că nu poate fi părtaș la ceea ce se petrece acum în partid. Ce a declarat fostul lider liberal.
BUCUREȘTI, 26 oct – Sputnik. Scandal în Partidul Național Liberal, după ce Ludovic Orban tocmai a anunțat că demisionează din grupul parlamentar PNL.
Orban a făcut anunțul de demisie în plenul Camerei Deputaților, invocând o obligație morală pe care, spune el, o are față de cetățenii români care au avut încredere în el și în PNL.
Această obligație este de a-și respecta angajamentele pe care și le-a luat în campania electorală față de cetățenii români.
”Ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni depășește orice imaginație: atâtea decizii inepte și acțiuni politice împotriva interesului României nu mi-a fost dat să văd într-o perioadă atât de scurtă de timp”, a declarat Orban.
Mai exact, spune acesta, s-a creat o criză politică artificială din motive pe care nu le-a înțeles nici un cetățean român, a fost făcut praf un partid politic, principalul partid de guvernământ, a fost făcută praf coaliția și-n plină criză pandemică și în pragul unei crize economice, într-o explozie a prețurilor pentru materialele de construcție, energie, alimente și provocări extrem de serioase.
Astfel, a explicat fostul lider PNL, cetățeanul român a fost lăsat fără un guvern cu deplină capacitate de exercițiu, oferindu-se un circ politic pe care marea majoritate a populației l-a respins categoric.
De aceea, a subliniat Orban, el nu poate fi părtaș la acest mod de a face politică.
”Nu accept să sufăr o operație de lobotomie, pentru că numai lobotomizat aș putea să stau nepăsător, pasiv, complice la acest atentat împotriva interesului național”, a punctat Orban.
El a precizat că este un om care are conștiință, care își iubește țara și care ține, prin această decizie, o mică formă de protest față de tot ceea ce s-a întâmplat.
Pe această cale, Orban a ținut să sublinieze că, deocamdată, nu-și dă dau încă demisia din PNL.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader