Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Atenție, șoferi! Circulație restricționată în Ungaria!

© AFP 2021 / JEAN-PIERRE CLATOTшоссе N90 между Альбервиле и Мутье, Франция
шоссе N90 между Альбервиле и Мутье, Франция - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.10.2021
Urmăriți-ne pe
Autorităţile de frontieră din Ungaria informează că, în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik. Autoritățile din Ungaria au luat decizia restricționării circulației cu o capacitate mai mare de 7,5 tone pe teritoriul său.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2021 este ”Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Restricționarea circulației se va face după următorul program:
- în data de 31.10.2021, între 07.00 – 23.00: Trafic restricţionat
- în data de 31.10.2021, ora 23.00 – 01.11.2021, ora 07.00: se circulă
- în prima zi a lunii noiembrie, între 07.00 – 23.00: Trafic restricţionat
- începând cu ora 23.00 a datei de 1 noiembrie 2021: Se circulă, informează Poliția de Frontieră Română.
În intervalele orare vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.
Restricţiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Autoritățile precizează că, în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În acest sens, Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea și Sighetu Marmației vor ţine legătura permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la reluarea acestuia.
Recomandări
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
De asemenea, polițiștii reamintesc şoferilor că există posibilitatea consultării aplicaţiei Trafic on-line, secțiunea Autocamioane care este disponibilă pe pagina de internet, precum și semnalării diferitelor aspecte în legătură cu formalitățile de control la frontieră la numărul de informare 021.9590.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader