Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

O apropiată a Monicăi Anisie părăsește grupul parlamentar PNL

© Inquam Photos / Sabin CirstoveanuMonica Anisie și Ludovic Orban
Monica Anisie și Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.10.2021
Urmăriți-ne pe
Fostul secretar de stat în Ministerul Educației pe vremea când la cârma instituției era liberala Monica Anisie, și-a anunțat retragerea din grupul parlamentar PNL începând cu data de 1 noiembrie 2021.
BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik. Începe să bată vântul în grupul parlamentar al PNL. Startul a fost dat de fostul președinte al PNL Ludovic Orban care și-a anunțat, în data de 26 octombrie 2021, plecarea din grupul parlamentar al PNL, iar exemplul său a fost urmat de mai mulți parlamentari liberali care au rămas, însă, membri de partid.
Este vorba despre Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ștefan, Ionel Dancă, George Ionescu și Constantin Șovăială.
Lista s-a completat cu încă un nume, o apropiată a fostului ministru liberal al Educației.

Este vorba despre deputatul Luminița Barcari, fost secretar de stat în Ministerul Educației pe vremea când această instituție era condusă de Monica Anisie. Faptul că Anisie și-a adus, la vremea respectivă, prietenele bune la Minister, pe funcții importante, a deranjat mult, iar oamenii au început să părăsească instituția, situație despre care Sputnik a scris în detaliu aici.

PNL - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.10.2021
Politică
Сine sunt parlamentarii care au părăsit grupul PNL
Deputatul Luminiţa Barcari şi-a anunţat joi, 28 octombrie 2021, retragerea din grupul parlamentar PNL începând de la 1 noiembrie. Ea precizează că rămâne membru PNL.
Barcari spune că, de câteva luni de zile, scena politică s-a dezechilibrat profund și, din păcate, motivul principal îl constituie tocmai acțiunile unor politicieni ai Partidului Național Liberal, acțiuni individuale și de grup ”care au condus la o criză politică aproape fără o ieșire constructivă într-un orizont de timp apropiat și la o criză sanitară greu de explicat în termeni raționali ci, mai degrabă, prin insuficienta atenție acordată de către guvernanți pandemiei”.
”E o chestiune de onoare să îmi păstrez promisiunile şi asta antrenează decizia mea de astăzi” punctează Barcari.
Aceasta a dat asigurări că rămâne liberală, apropiată oamenilor de dreapta.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader