Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Olguța Vasilescu atenționează: ”Pensiile vor scădea”

Lia Olguța Vasilescu - Sputnik Moldova-România, 1920, 01.11.2021
Urmăriți-ne pe
Fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale vine cu vești rele pentru români. Vasilescu a explicat că bugetul sistemului de pensii din 2022 va scădea, iar majorările nu vor mai fi posibile decât în anumite condiții.
BUCUREȘTI, 1 nov – Sputnik. Ce se va întâmpla cu pensiile din 2022? Iată o întrebare tot mai prezentă în spațiul public la care, recent, a răspuns chiar ministrul Muncii și Protecției Sociale, care a dat asigurări că veniturile persoanelor vârstnice vor crește.
Se pare, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale Lia Olguța Vasilescu spune că, potrivit angajamentelor luate de Guvernul Cîțu prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR – bugetul sistemului de pensii va scădea.
Vasilescu a explicat că Guvernul Cîțu și-a asumat, prin PNRR, să facă nişte modificări la sistemul de pensii.
”Ce scrie acum în PNRR nu se mai poate modifica foarte mulți ani”, a punctat Vasilescu.
Fostul ministru a subliniat că degeaba vine PSD la guvernare, ei și-au asumat deja aceste obiective într-o lipsă crasă de experiență, PNRR nu a fost supus dezbaterii.

”Legea 127, aprobată în 2019, prevedea că bugetul de pensii trebuie să fie de 11,7% din PIB. În PNRR scrie că procentul nu are voie să depășească 9,4% din PIB. Asta înseamnă că toate pensiile vor scădea!”, a atras atenția Lia Olguța Vasilescu, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit acesteia, un alt obiectiv este reintroducerea unui ”mecanism de frânare” – dacă se depășește acest procent, să nu se mai permită o creștere a pensiilor, nici măcar indexarea cu rata inflației.
Raluca Turcan - Sputnik Moldova-România, 1920, 31.10.2021
Societate
Raluca Turcan ”dă din casă”: ce se întâmplă cu pensiile din 2022
Reamintim că, în urmă cu câteva zile, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat că de la 1 ianuarie 2022 pensiile vor fi indexate pentru că politica existentă în momentul de față merge pe două paliere.
”Deci pentru anul viitor, pensiile vor fi indexate. Noi plecăm de la 7% până la un procent mai mare în funcție de bugetul pe care îl vom avea, de investiții. În funcție de acestea vom anunța procentul cu care vom crește pensiile”, a punctat Turcan.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader