Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Casa Rusă din București, eveniment special cu prilejul aniversării lui Dostoievski

© Sputnik / СелимхановРисунок "Федор Достоевский"
Рисунок Федор Достоевский - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.11.2021
Urmăriți-ne pe
Reprezentanții Casei Ruse din București invită publicul astăzi, cu începere de la ora 18.00, la prelegerea ”Lumea lui Dostoievski: funcționari măruinți și figuri ale subteranei” susținută de Camelia Dinu.
BUCUREȘTI, 11 nov – Sputnik. Casa Rusă din București a pregătit un nou moment cultural: astăzi, 11 noiembrie 2021, la ora 18.00, va avea loc prelegerea ”Lumea lui Dostoievski: funcționari mărunți și figuri ale subteranei”, susținută de Camelia Dinu.
Seria de prelegeri susținute de conferențiar doctor Camelia Dinu, dedicate literaturii ruse, va cuprinde mai multe secțiuni care au ca scop realizarea unor medalioane inedite pentru personalități emblematice ale literaturii ruse, de la clasici la autori recenți. Abordarea este dinamică, predominant practică - analiză pe text - și interactivă.
Obiectivul prelegerilor este de a-i face cunoștință publicului român cu unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori ruși, de a realiza conexiuni între creațiile lor și lumea contemporană, de a oferi chei și strategii adecvate de lectură.
Portretul lui Dostoievski - Sputnik Moldova-România, 1920, 31.10.2021
Societate
Zilele marelui scriitor rus la Palatul Culturii din Iași - #Dostoievski200
Prelegerea curentă își propune să arate flexibilitatea și dinamismul tipologiei personajelor dostoievskiene.
Analiza va porni de la romanele „Oameni sărmani”, „Dublul” și „Însemnări din subterană”, pentru a arăta în ce fel s-a transformat „omul mărunt”, funcționarul umil zdrobit de forța nemiloasă a sistemului social, în „omul din subterană”, notează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.
Aceștia subliniază că, în cavernele universului dostoievskian, se manifestă dualitatea etică și psihologică a conștiinței, ezitarea între mândrie și autodistrugere, viziunea subiectivă despre Bine și Rău. Prelegerea va arăta cum se constituie eroul-ideolog în opera lui Dostoievski și care sunt avatarurile sale în marile romane.
Din cauza noilor restricții la eveniment pot participa:
- persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare
- Persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu COVID-19 și fac dovada acestui lucru.
- În cadrul evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Fiodor Dostoievski - născut în 1821

Fiodor Dostoievski, născut la 30 octombrie/11 noiembrie 1821, în Moscova, Gubernia Moscova din cadrul Imperiului Rus. A decedat la 28 ianuarie/9 februarie 1881 la Sankt Petersbug.
Este unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, opera sa având un efect profund și de durată asupra literaturii, filosofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.
Cele mai cunoscute creații ale sale sunt romanele: ”Crimă și pedeapsă”, ”Idiotul”, ”Frații Karamazov” și ”Demonii”, precum și nuvela ”Însemnări din subterană”.
Wikipedia notează că, în total, opera sa numără 11 romane, trei nuvele, 17 povestiri precum și numeroase alte lucrări. Dostoievski s-a făcut remarcat și prin activitatea sa de jurnalist.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader