Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Cazurile COVID-19 în România pe 17 noiembrie – bilanțul zilei

© Inquam Photos / Virgil SimonescuSpital, secția COVID
Spital, secția COVID - Sputnik Moldova-România, 1920, 17.11.2021
Urmăriți-ne pe
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 17 noiembrie 2021.
BUCUREȘTI, 17 nov – Sputnik. Autoritățile anunță că, până astăzi, 17 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.752.103 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.869 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.606.820 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.535 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 63 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Decese înregistrate

Până astăzi, 54.011 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.11.2021 (10:00) – 17.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 350 de decese (177 bărbați și 173 femei), din care 51 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 350 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 88 la categoria de vârstă 60-69 ani, 104 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Majoritatea deceselor înregistrate – 329 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 51 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș Vaslui și Municipiul București, 1 în septembrie 2021, 47 în octombrie 2021 și 3 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 299 de decese.
Din totalul de 350 de pacienți decedați, 314 erau nevaccinați și 36 vaccinați. Cei 36 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 34 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

Situația de la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.336. Dintre acestea, 1.655 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.
Din totalul pacienților internați, 200 sunt minori, 185 fiind internați în secții și 15 la ATI.

Numărul românilor aflați în izolare la domiciliu

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.573.329 teste RT-PCR și 4.984.423 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.920 de teste RT-PCR (8.941 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.979 la cerere) și 32.519 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 69.674 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.678 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.822 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 71 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.369 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 309 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader