Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Diana Șoșoacă, discurs fulminant în Parlament - LINIILE ROȘII pentru Guvernul Ciucă

Diana Șoșoacă - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.11.2021
Urmăriți-ne pe
Diana Șoșoacă a ținut un discurs fulminant în Parlamentul României la votul de învestire a Guvernului Ciucă, trasând niște linii roșii pe care generalul nu ar trebui să le treacă
Diana Șoșoacă a avut joi un discurs fulminant în Parlamentul României, în cadrul luărilor de cuvânt din cadrul procedurii de vot pentru noul Guvern al României în frunte cu Nicolae Ciucă, guvern format prin alianța dintre PSD și PNL, ca părți principale constituante.
Ea a criticat dur noua coaliție și a trasat liniile roșii pe care noua guvernare nu ar trebui, în opinia ei, să le treacă.
„Nu m-aș fi gândit niciodată că PSD și PNL vor reuși vreodată să guverneze împreună. Suntem în geometria neuclidiană: două paralele se întâlnesc într-un punct infinit”.

Șoșoacă acuză instaurarea dictaturii militare

Senatorul Diana Șoșoacă acuză instaurarea unei dictaturi militare peste cea sanitară deja existentă în România, prin urcarea în fruntea Guvernului de la București a fostului șef de la Ministerul Apărării Nicolae Ciucă.
„Domnule general Ciucă, poate într-o cu totul altă situație sanitară ar fi fost bine un pic de dictatură militară, aici prin parlament. Dar, în condițiile unei dictaturi sanitare să avem și dictatură militară, nu mă mai gândesc decât la proiectul domnului Raed Arafat, cu armata lui de cei 90 de mii de afgani și tot felul de imigranți, care va intra peste noi în case și ne va vaccina obligatoriu”.
În același timp, Șoșoacă își argumentează poziția prin faptul că printre miniștri se regăsește doar o singură femeie, Gabriela Firea.
„Avem un guvern pe care îl propuneți, în care există doar o singură persoană de sex feminin, nu gen, sex feminin, nu aveți alte doamne capabile să ocupe funcții în acest guvern sau pentru că discutăm despre armată și dictatură militară, sanitaro-militară, cu tot respectul pentru doamna Firea, e bine că sunteți la Ministerul Familiei, o să vă fac câteva vizite”, punctează senatoarea.

Dreptul la nesupunere civică

Diana Șoșoacă a ținut să facă o adresare tranșantă „generalului Ciucă” prin a-i aminti la „dreptul la nesupunere civică” în caz că noul Guvern va recurge la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor, referindu-se în special la instituirea vaccinării obligatorii.

„Eu vă spun doar un singur lucru, domnule general Ciucă, nu știu cum e cu armata acolo, că-i cu ordin și cu ascultare și cu supunere, dar vă spun în calitate de jurist că există principiul lui Thoreau – dreptul la nesupunere civică”.

Totodată, ea a subliniat ferm că nu va accepta ca pașaportul verde să fie instituit în România, iar dacă acest lucru, totuși, se va întâmpla, atunci vor urma proteste masive organizate inclusiv de George Simion și va avea loc „cea mai mare nesupunere civică”.
„În momentul în care veți avea pașaportul verde, sau poate instituiți pașaportul kaki, aprobat în Parlament și veți impune vaccinarea obligatorie, vă spun că eu personal voi scoate cât de mulți români pot în stradă, cred că și George Simion la fel, și aveți cuvântul meu că veți avea parte de cea mai mare nesupunere civică prin care poporul român își va redobândi libertatea, că tot vine întâi decembrie.

Legitima apărare

Diana Șoșoacă și-a încheiat intervenția politică în Parlamentul României cu prilejul votului pentru învestirea noului Guvern prin a le aminti guvernanților că românii au dreptul la legitima apărare și, în caz de necesitate, își vor apăra viața.
„Există legitimă apărare. În condițiile în care veți încerca să ne obligați la vaccinare și veți intra peste noi în casă, atunci să știți că avem dreptul să ne apărăm viața în legitimă apărare. Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă”.
Diana Șoșoacă - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.09.2021
Politică
Diana Șoșoacă a ținut în Parlament o veritabilă lecție de istorie și patriotism
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader