Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Omicron închide granițele UE? Ce spune Arafat

Raed Arafat - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.11.2021
Urmăriți-ne pe
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că mutația Omicron a coronavirusului ”va ajunge peste tot”, inclusiv în România, având în vedere cazurile confirmate deja în multe țări ale Europei. Se va închide sau nu Europa din cauza Omicron?
BUCUREȘTI, 29 nov – Sputnik. Noua tulpină a coronavirusului, Omicron, despre care specialiștii spun că este mai contagioasă decât tulpina Delta, va ajunge și în România, având în vedere că la nivelul Europei sunt foarte multe cazuri confirmate de îmbolnăviri.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că nimeni nu va putea opri răspândirea tulpinii Omicron.
”Singurul lucru care se face acum este întârzierea răspândirii și cumpărarea de timp până aflăm dacă răspunde la vaccin, nu răspunde la vaccin, dacă e mai ușoară, dacă impactul ei pe sănătate e mai grav”, a explicat Arafat .
În ceea ce privește închiderea granițelor Uniunii Europene, din pricina tulpinii Omicron, Arafat a explicat că nu se pune în discuție un asemenea subiect.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a subliniat că România aplică, la acest moment, regulile existente la nivel european și a dat asigurări că acum nu se discută în Europa de închidere de granițe, ”dar se discută de limitare de acces pentru cetățenii din țările respective și persoanele care se repatriază să intre printr-un mecanism mai strict de carantinare”.
Oficialul a reluat ideea potrivit căreia vaccinul împotriva COVID-19 este unica soluție de a opri următoarele valuri de îmbolnăviri.
Arafat a explicat că vaccinurile sunt funcționale pe toate tulpinile care au fost până acum.
”Acum avem o tulpină care nu știm încă care este impactul ei. Deci n-ai cum să vii să spui păi pentru că a apărut tulpina atsa eu nu mă mai vaccinez. Va dura mult timp ca să ajungă această tulpină predominantă”, a precizat șeful DSU.
Acesta a adăugat că vaccinul protejează în continuare și că el reprezintă soluția pentru a opri următoarele valuri.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала