16:02 22 August 2017
Chişinău+ 18°C
În direct
    migranti poza simbol

    Povestea refugiatului sirian care a găsit 150.000 de € și i-a predat poliției

    © AP Photo / Francois Mori
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Criza refugiaților (44)
    13222

    Un refugiat de 25 de ani din Siria a ținut, în vară, prima pagină a ziarelor din Germania după ce a săvârșit un gest admirabil: a predat poliției 150.000 de euro pe care îi găsise, iar tânărul a fost numit „erou”. Totuși, astăzi nu-și mai amintește nimeni de refugiatul sirian „erou”. Ce s-a întâmplat cu tânărul.

    BUCUREȘTI, 10 oct — Sputnik. Tânărul sirian Muhannad Musa vorbește, într-un interviu pentru Sputniknews.com, despre cum a decurs viața sa după ce a găsit cei 150.000 de euro, pe care i-a dus la poliție, gest pentru care a fost numit „erou".

    Referindu-se la banii pe care i-a găsit într-un dulap pe care îl cumpărase de la un magazin cu produse de mâna a doua, Musa recunoaște sincer că prima dată s-a gândit să îi păstreze pentru el, pentru a-și ajuta familia să plece din zona de război și să vină în Germania. Însă, în cele din urmă, Musa s-a hotărât să ducă banii la poliție pentru a fi returnați celui căruia îi aparțineau. Poliția a fost cu totul surprinsă de gestul tânărului refugiat și l-a lăudat pentru corectitudinea sa.

    „Sunt refugiat și am foarte puțini bani. După cum știți, refugiații trăiesc în condiții foarte dificile. În plus, fiecare refugiat are o familie care trăiește în Siria și ar vrea să-și ajute familia cu bani. De obicei, oamenii gândesc așa: «Dacă am găsit banii, îmi aparțin». Probabil că există unele diferențe de natură culturală. Oricum, germanii au părut foarte surprinși de faptul că un om care are nevoie de bani mai mult decât oricine altcineva a decis, totuși, să-i predea poliției", a spus Musa.

    Însă s-a schimbat ceva în viața lui Musa după fapta sa eroică? Ei bine, nu s-a schimbat mai deloc. El încă are puțini prieteni și nu a primit cam niciun ajutor pentru el sau pentru familia sa. Doar o singură dată s-a întâlnit cu deținătorul banilor. I s-a promis că va primi o recompensă de 1.600 de euro, dar încă nu a primit nici măcar această sumă mică.

    I s-a spus că, din cauză că este refugiat, nu are voie să dețină o asemenea sumă de bani. A întrebat dacă ar putea folosi banii pentru a face școala de șoferi și i s-a răspuns că și acest lucru e interzis.

    Însă Musa a ținut să sublinieze că banii nu sunt cel mai important lucru pentru el. El speră mai mult că va exista cineva care să-l ajute să-și salveze familia. El a mărturisit că mama sa plânge de fiecare dată când vorbesc la telefon. Tânărul a mai spus că cea mai mare recompensă pentru el ar fi ca familia lui să vină să îl vadă.

    Тема:
    Criza refugiaților (44)

    Tematic

    Alarmant: numărul de căsătorii cu minore, în creștere, după afluxul de refugiați
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei