17:52 28 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.49
  • USD17.68
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.72
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    14712

    Scotland Yard cercetează o tentativă de răpire a familiei unui miliardar român condamnat, acuzațiile vizând agenți ai statului român.

    BUCUREȘTI, 9 ian — Sputnik. Nora miliardarului Dan Adamescu, condamnat la 4 ani și 4 luni, a declarat că tentativa de răpire face parte dintr-o campanie finanțată de România pentru a-i intimida familia. Soțul Adrianei Constantinescu, Alexander Adamescu, face obiectul unui mandat de arestare european, a fost reținut la Londra de autoritățile britanice iar statul român i-a cerut extrădarea.

    În fața judecătorilor britanici care au audiat-o în cazul cererii de extrădare în România, Adriana Constantinescu a relatat tentativa de răpire.

    "Doi bărbați purtând bandane și mănuși au ieșit dintr-un Mini Cooper și m-au atacat. M-am aruncat la pământ, am început să țip și să mă zbat. Cineva m-a auzit și a venit în fugă, iar un taximetrist a văzut scena, a oprit și a anunțat poliția. Cei doi au fugit, fără să-mi fure ceva, deși aveam inel și cercei cu diamante. Am aflat de la poliție că numerele mașinii erau false", a subliniat victima.

    Scotland Yard a declarat jurnaliștilor de la The Telegraph că a demarat o anchetă asupra acestui caz. Constantinescu a declarat că acțiunea este tipică pentru "autoritățile neo-comuniste, care atunci când vor să distrugă o persoană, îi atacă familia, copiii".

    "Nu a fost nimic întâmplător în această tentativă de răpire, este simptomatică pentru încercările procurorilor și agenților serviciilor secrete române să ne intimideze și să ne arate ce ne pot face", a declarat Adriana Constantinescu.

    Adriana se teme pentru siguranța vieții lui Alexander. Tatăl acestuia Dan Cristian Adamescu a fost condamnat în urma unei anchete finalizate de DNA la închisoare, dar a suferit un șoc septic și se află într-un spital penitenciar. Adriana Constantinescu crede că Adamescu a fost torturat și îi este teamă că soțul ei ar putea suferi același tratament. Ea susține că imediat după condamnarea lui Adamescu senior, premierul de atunci, Victor Ponta, a ordonat autorităților să preia controlul firmelor acestuia, care au fost imediat lichidate. Înainte de începerea anchetei, grupul ASTRA Asigurări patronat de Adamescu deținea un segment important din piața asigurărilor din România.



    Știrile Zilei