16:20 16 August 2017
Chişinău+ 31°C
În direct
    Axe Attack at German Train Station

    (VIDEO) Germania sub teroare - atac cu toporul, 7 răniți

    © AFP/ David Young
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    37521

    Atacul e specific teroriștilor care au lovit Germania în 2016 - "Trenul a venit şi, brusc, cineva a sărit cu un topor, a lovit oamenii, era sânge peste tot"

    BUCUREȘTI, 10 mart — Sputnik. În seara zilei de joi, în jurul orei 22 (ora României), cinci persoane civile care așteptau pe unul dintre peroanele gării centrale (Hauptbahnhof) din Dusseldorf au fost atacate și rănite de un bărbat înarmat cu un topor. În același atac au fost răniți și doi polițiști. Individul a fost prins de poliție, după ce a încercat să scape sărind de la o înălțime de șapte metri de pe o pasarelă și rănindu-se după această tentativă. Deși din informațiile poliției rezultă că atacatorul ar fi fost singur, surse ale agenției Associated Press spun că ar mai fi existat doi atacatori care ar fi reușit să fugă, trupele antitero germane fiind pe urmele lor.

    ​Atacurile cu arme albe în trenuri sau în locații publice sunt specifice teroriștilor islamiști (salafiți) care acționează în zona europeană, mai ales în Germania, amintind de cele de anul trecut de la Hanovra (februarie), Essen (aprilie), Wurzburg, Reutlingen, Ansbach şi Munchen (iulie) şi Berlin (decembrie). Anul trecut, atacurile s-au soldat cu 22 de morţi şi 112 răniţi. Din cei șapte răniți ieri, trei se află în stare gravă. Este deci posibil ca acest atac să fie o continuare a seriei de anul trecut, deci nu poate fi exclusă nici varianta existenței unei celule teroriste formate din câțiva atacatori, dintre care doar unul a fost prins. Alte surse spun că poliția ar mai reținut unul sau doi suspecți.

    ​Din informațiile transmise poliția germană rezultă că atacatorul are 36 de ani, este originar din fosta Yugoslavie, domiciliază într-un oraș din apropierea Dusseldorf-ului, Wuppertal, și este cunoscut ca suferind de probleme psihice. De menționat că Dusseldorf este capitala celui mai bogat land german, Renania de Nord-Westfalia.

    ​Din spusele martorilor, teroristul a coborât din tren și imediat a atacat victimele, la întâmplare, încercând apoi să fugă — ceea ce dovedește că avea un plan. Din cauza reacției rapide a polițiștilor germani, a încercat să scape către o gură de metrou, dar ca să ajungă acolo a sărit de la o înălțime foarte mare, ceea ce i-a fost fatal. Teroristul a fost capturat și transportat la un spital.

    ​„Stăteam pe peron, trenul a venit şi, brusc, cineva a sărit cu un topor, a lovit oamenii, era sânge peste tot — am văzut multe, dar nu am văzut niciodată aşa ceva", a relatat un martor. Martorii au realizat și mai multe imagini video — vă atragem atenția că sunt secvențe care vă pot afecta emoțional.

     

    Tagurile:
    Train station, Toporul, Atac, Germania
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei