09:45 26 Aprilie 2019
În direct
  • EUR19.92
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.19
  • UAH0.67
    Ivanka Trump

    Presa britanică: "Trump a fost convins de fiica Ivanka să atace Siria"

    © AFP 2019 / Jim Watson
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Războiul din Siria (395)
    32534

    Ivanka Trump: "Destul e destul, timpurile pe care le trăim ne obligă la decizii dificile, sunt mândră de tatăl meu"

    BUCUREȘTI, 10 apr — Sputnik. Surse din interiorul Casei Albe au dezvăluit publicației britanice "Express" că decizia lui Donald Trump de a trimite cele 59 de rachete Tomahawk peste baza aeriană siriană a fost determinată de fiica președintelui, Ivanka. Aceasta "a fost profund impresionată de atacul cu arme chimice al lui Assad", spun sursele.

    Publicația britanică amintește că "Trump s-a opus mult timp intervenției militare în Siria, atât ca simplu cetățean, când a criticat intervenția lui Obama în regiune, cât și ca președinte".

    "O sursă apropiată primei familii a spus că Ivanka are tot mai multă influență asupra tatălui ei — deseori îl consiliază, iar acum era clar că o acțiune era necesar să fie făcută, într-o formă sau alta, împotriva lui Assad", a dezvăluit sursa. "Ivanka era furioasă din cauza lipsei unui răspuns imediat după atacul sirian".

    Într-adevăr, imediat după "Atacul lui Assad", fiica cea mare a președintelui a scris pe Twitter: "Cu inima sfărâmată și înfuriată de imaginile care vin din Siria după atrocele atac chimic de astăzi".

    După ce armata SUA a lovit Siria, Ivanka a scris din nou pe Twitter: "Timpurile pe care le trăim ne obligă la decizii dificile. Sunt mândră de tatăl meu pentru că refuză aceste crime odioase împotriva umanității".

    Sursa britanicilor apropiată de familia Trump mai spune că "Ivanka judecă după mintea ei, are o personalitate puternică".

    "În timp ce tatăl ei este condus de ego-ul său în meciurile politice, Ivanka se situează la polul opus; ea are o grijă sinceră pentru oameni — și vrea să facă numai ce este drept", o descrie sursa pe fiica președintelui.

    Sursa mai descrie emoția prin care a trecut Ivanka Trump a doua zi după atacul chimic: "În timp ce își hrănea copii miercuri dimineața (atacul chimic a avut loc marți, n.n.), se gândea că ce e destul e destul — și a notat asta pe Twitter astfel încât toată lumea să-i cunoască gândurile".

    Aceasta, consideră sursa "Express", l-a ajutat în mod clar pe tatăl ei să-și schimbe punctul de vedere asupra crizei din Siria.

    Ivanka Trump este căsătorită cu Jared Kushner, un important om de afaceri din domeniul imobiliar, devenit consilier al lui Donald Trump. Alte surse din Casa Albă vorbesc de influența tot mai mare pe care acesta începe să o aibă asupra socrului său, existând chiar informații că a început un adevărat război între Kushner și Stephen K. Bannon consilierul pe probleme de strategie al președintelui, dar și cu șeful de cabinet Reince Priebus. Kushner, ajutat de consilierul economic Gary D. Cohn, mult timp un personaj important pe Wall Street, încep să se impună în angrenajul Casei Albe, spun surse al New York Times.

     

    Тема:
    Războiul din Siria (395)

    Tematic

    Ivanka Trump devine marfă fierbinte în China
    Tagurile:
    Ivanka Trump
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei