05:08 26 Septembrie 2017
Chişinău+ 16°C
În direct
    Broker în timpul tranzacțiilor care au loc la Bursa de Valori din New York

    Oficial SUA: 2 luni până la dezmembrarea Americii. "Furtuna de foc" de pe burse

    © REUTERS/ Lucas Jackson
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    53870

    În doar câteva săptămâni, disfuncționalitățile de la Washington, problemele de pe Wall Street și incapacitatea Rezervei Federale a SUA de a interveni vor împiedica o ridicare a plafonului îndatorării, iar aceasta va antrena o furtună "gigantică și înspăimântătoare".

    BUCUREȘTI, 13 iun — Sputnik. David Stockman, fost oficial în Administrația Reagan, avertizează publicul american de o furtună financiară „gigantică și înspăimântătoare", potrivit interviului acordat pentru CNBC.

    Până în august-septembrie, în cel mult 70 de zile, bursa din New York se va prăbuși cu cel puțin o tremie. Acesta este avertismentul lui David Stockman, fondator la Heartland Industrial Partners și care, în timpul mandatului prezidențial al lui Ronald Reagan, a ocupat funcția de director al Office of Management and Budget (OMB).

    „Nu știu ce fumează cei de pe Wall Street. Ar trebui să iasă din cazinou, cât timp mai este sigur", a subliniat Stockman.

    Potrivit economistului, „RussiaGate", scandal pentru care nu este nicio bază și nicio dovadă, arată blocajul la nivelul politic care va duce la avarie, Congresul nefiind în măsură să ridice plafonul de îndatorare al țării.

    Când vor vedea că nu avem guvern și nici plan fiscal, iar banca centrală este dezbinată, fragmentată, investitorii vor vinde „speriați de moarte", a avertizat Stockman.

    Noua carte a lui David Stockman, "Marea deformare. Coruperea capitalismului în America" ("Great Deformation. The Corruption of Capitalism in America"), a primit calificativul best-seller din partea publicației New York Times.

    Dezmembrarea democrației americane și o gigantică furtună pe burse sunt deja lucruri știute de cercurile interioare ale administrției Donald Trump. În opinia sa, generalul Michael Flynn a fost înlăturat complet nevinovat de la Casa Albă. Potrivit lui Stockman, păstrarea contactelor cu autoritățile din Rusia nu este cu nimic diferit de ce a făcut secretarul de stat Henry Kissinger în 1968 sau ce făcea președintele Ronald Reagan.

    Însă violența sistemului de a-l înlătura pe Trump reprezintă un „breakdown" al democrației americane.

    „Este unul dintre cele mai periculoase climate ale bursei în care am fost vreodată. Este calmul dinaintea unei furtuni gigantice și înspăimântoare", a declarat Stockman.

    "Flăcări în toată lumea"

    În carieră, David Stockman a ocupat poziții importante la companii financiare renumite de pe Wall Street, cum ar fi Salomon Brothers și Blackstone Group. Acum vede că acțiunile de pe bursa de la New York sunt tranzacționate la niveluri de 25 de ori câștigurile, după 100 de luni de trend crescător, fără ca banca centrală să mai aibă muniție. Mai mult, colapsul va fi peste tot în lume, în China chiar mai rău și „flăcări în toată lumea".

    Întrebat de traderi din ringul bursier de la New York Stock Exchange unde vede indicele S&P500, Stockman a răspuns că anticipează un nivel de 16.000 de puncte sau chiar mai jos, ceea ce ar însemna o depreciere medie a acțiunilor cu peste o treime față de cotațiile actuale.

    „Nu este nimic rațional în această piață. Guvernul va intra în criză înainte ca piața să-și dea seama ce se întâmplă", a spus expertul.

    Mai sunt câteva săptămâni până la "furtuna de foc". Trezoreria americană mai are doar 150 de miliarde dolari în cash, acestea urmând să se termine până în august, când statul federal va fi în imposibilitatea de a se mai îndatora.

    Tematic

    Cel mai important cotidian financiar românesc titrează: "Bursa e pe moarte"
    Recolta masivă de grâu în România, Rusia și Ucraina afectează bursa din Chicago
    Se așteaptă un declin al piețelor bursiere globale. Soros investește în aur
    A murit miliardarul american David Rockfeller
    Lista celor 8 miliardari care au bani cât 4 miliarde de oameni
    Tagurile:
    criză, bursă, SUA, America
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei