16:05 22 August 2017
Chişinău+ 18°C
În direct
    Steagurile Marii Britanii și Ubiunii Europene

    Brexit - Europa forțează revenirea Londrei

    © AFP/ JUSTIN TALLIS
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Ieșirea Marii Britanii din UE (168)
    73200

    Liderii celor mai puternice state fac declarații care pot răsturna strategia și intențiile Marii Britanii

    BUCUREȘTI, 14 iun — Sputnik. După ce în cursul zilei de ieri, ministrul german al Finanțelor a acordat un interviu cunoscutului trust Bloomberg în care a declarat disponibilitatea Germaniei de a reprimi în UE Marea Britanie, mai mulți lideri europeni au venit cu declarații în același sens.

    Wolfgang Schaueble a făcut o declarație ce poate fi considerată epocală, având în vedere atitudinea rigidă de până acum a Germaniei: "UE așteaptă Marea Britanie înapoi cu brațele deschise".

    La doar câteva ore după difuzarea interviului menționat, aliatul principal al Germaniei, Franța, declara, chiar prin vocea președintelui Emmanuel Macron, că "ușa rămâne mereu deschisă".

    "Ușa va fi mereu deschisă pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană atât timp cât negocierea Brexit nu a fost încheiată", a declarat Macron, care însă a atras atenția că "odată pornite negocierile Brexit, este mult mai dificil să te întorci" — ne pomenind însă cuvinte ca "imposibil" sau "definitiv", care au făcut parte din retorica Bruxelles-ului.

    Azi dimineață, influentul lider liberal belgian Guy Verhofstadt, coordonatorul pentru Brexit din Parlamentul European, a declarat că Marea Britanie este binevenită să se răzgândească, să rămână în UE, "dar nu va beneficia de același rabat bugetar sau de excepții de la regulile UE". Declarația lui Verhofstadt face referire directă la intențiile manifestate de Macron, dar și la opiniile finanțistului șef al Germaniei.

    "Emmanuel Macron a vorbit despre o ușă deschisă, dacă Marea Britanie se răzgândește", a spus Guy Verhofstadt. "Dar va fi o ușă complet nouă, spre o nouă Europă, o Europă fără rabaturi, fără excepții complexe, cu puteri și unitate reale", a precizat Verhofstadt, în calitatea sa de negociator al Parlamentului European.

    După alte câteva ore de la declarația lui Guy Verhofstadt a venit rândul ministrului de Externe danez, Anders Samuelsen. Danemarca este "foarte deschisă" față de întoarcerea Marii Britanii.

    "Dacă britanicii se vor întoarce mâine și vor spune că vor să fie o parte din toate acestea, Danemarca este foarte deschisă față de o asemenea turnură a situației", a declarat Samuelsen într-o conferință de presă, citat de Agerpres

    Este de menționat însă că, în același timp cu aceste declarații, premierul britanic Theresa May a declarat că negocierile privind Brexit vor începe chiar de săptămâna viitoare. May nu se află însă în ceam mai fericită situație, conservatorii neînvingând majoritatea în Camera Comunelor, iar negocierile pentru sporirea susținerii parlamentare au fost întrerupte de incidentele de astăzi din Londra.

    De remarcat însă, așa cum anticipam în analiza de marți, greutatea care o va avea poziția vectorului economic al Europei, Germania — și felul în care celelalte state europene se aliniază în spatele Berlinului. 

    Тема:
    Ieșirea Marii Britanii din UE (168)

    Tematic

    Brexit: Statutul cetăţenilor UE în UK - pe ce loc se află pe agenda negocierilor
    Încep discuțiile despre Brexit. Ce spun liderii UE despre criza din UK
    Brexit: efectele alegerilor din UK şi cum vor fi afectaţi muncitorii români
    Plan urgent post-Brexit privind forţa de muncă. Sectoarele care vor fi afectate
    Brexit: un nou sistem de vize pentru muncitorii necalificați
    Tagurile:
    BREXIT, UE, UK, Marea Britanie, Germania
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei