23:37 20 Iulie 2017
Chişinău+ 26°C
În direct
    Police outside the International Monetary Fund (IMF) offices where an envelope exploded in Paris, France

    Panică în Franţa: români arşi de vii. O persoană din Moldova, în stare gravă

    © REUTERS/ Philippe Wojazer
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    554701

    Un restaurant românesc din Franţa a fost distrus complet după ce trei bărbaţi cu glugi pe cap au intrat în clădire şi au început să arunce cu benzină. Unele dintre persoanele rănite sunt în stare gravă, printre ele fiind şi o persoană din Republica Moldova.

    BUCUREŞTI, 16 iun — Sputnik. Trei bărbați îmbrăcați în negru, cu glugi pe cap, au intrat în restaurantul românesc Transilvania din Aubervilliers, din Seine-Saint-Denis, şi au început să arunce cu benzină peste tot, potrivit Le Parisien.

    Cristina, soția patronului restaurantului, a povestit ce s-a întâmplat şi cum cei trei bărbaţi au turnat benzină peste tot, golind un recipient cu gaze lacrimogene: peste bar, masa de biliard, dulap și pe scări. Restaurantul a fost distrus aproape complet.

    „Un bărbat a intrat în restaurant și a început să arunce cu benzină. Am încercat să îl împing, un altul a dat cu gaz lacrimogen și când m-am întors izbucnise focul. Aveam benzină pe mine, fiica și soțul meu erau înăuntru", a declarat Cristina.

    Din cauza incendiului, personalul localului și clienții au fost blocaţi înăuntru, însă un vecin a spart un geam cu un ciocan, iar cei din restaurant au reuşit să iasă pe acolo.

    Patronul a reuşit să își salveze fiica, dar este grav rănit, fiind acum în spital. Alte două tinere care lucrau în bar, Lidia, de 21 de ani, din România, și Domnica, de 23 de ani, din Republica Moldova, au suferit arsuri grave și sunt în spital. 

    Anchetatorii de la Poliția Judiciară din Seine-Saint-Denis l-au arestat pe suspect, potrivit fr.news.yahoo.com. Acesta este un localnic. Investigaţiile continuă pentru a stabili rolul acestuia și gradul de implicare în această agresiune. Singura certitudine legată de aceasta este că a fost comisă de mai multe persoane.

    Potrivit martorilor, incendiatorii, înarmați cu gaze lacrimogene și benzină, erau în număr de trei. Aceştia au pulverizat către clienţii și personalul restaurantului cu gaze lacrimogene și au turnat benzină în restaurant, iar unele persoane au fost chiar stropite direct cu benzină.

    Trei persoane sunt în prezent în stare foarte gravă, internate în spital.

    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei