05:56 22 Aprilie 2018
Chişinău+ 19°C
În direct
    Brexit

    Brexit: Guvernul UK e cinic - iată lista neînțelegerilor pe migranți

    © REUTERS / Neil Hall
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    224010

    Un document cuprinzător, emis de guvernul de la Londra, oferă tabloul complet al divergențelor dintre negociatorii britanici și cei ai UE

    BUCUREȘTI, 24 iul — Sputnik. Prestigiosul cotidian britanic "The Guardian" publică și analizează un tabel al neînțelegerilor cu Uniunea Europeană. Concret, jumătate dintre punctele de negociere sunt încă nerezolvate, adică 22 din 44, iar în cazul a 14 dintre ele, probelemele nu au deocamdată o soluție.

    Multe dintre aceste dificultăți se referă, evident, la statutul migranților, atât al cetățenilorr UE rezidenți în Marea Britane, cât reciproca, situația britanicilor rezidenți în UE. O problema specială o repzintă est-europenii din UE, iar aici românii sunt în top, concetățenii noștri fiind pe locul trei ca rezidenți în UK, peste 230.000 de persoane, după polonezi, cca 916.000 şi irlandezi, cca 322.000.

    Pe scurt, cele 14 teme în legătură cu care nu se găsește o soluție sunt legate de:

    - schimbarea regulilor privind drepturile cetăţenilor UE cu rezidenţă în UK, în timp ce UE doreşte menținerea regulilor blocului comunitar;

    - includerea sau nu în termenii tratatului Brexit a problematicii cetățenilor, ca parte distinctă a negocierilor Brexit;

    - statutul viitorilor membri ai familiilor de cetățenilor UE cu rezidenţă în UK — pe care Londra vrea să-i trateze ca pe cetăţenii (UE) veniți pe insulă după Brexit, pe când UE insistă că ar trebui să aibă drepturi de cetăţean britanic de vreme ce se nasc în UK.

    - Tratamentul juridic al cetățenilor UE rezidenși în UK, britanicii dorind să impunp strict regulile juridice ale Regatului, europenii insistâns asupra unui acord care să garanteze drepturile în ceea ce priveşte justiţia;

    - monitorizarea şi supravegherea problematicii rezidenților să rămână a Comisiei Europene, dorește UE, în timp ce britanicii doresc înfiinţarea unui organism britanic pentru monitorizare şi supraveghere, Comisiei rămânându-i această sarcină doar pentru cele 27 de state rămase în UE;

    - rezidenții permanenți nu vor beneficia de aceleași drepturi ca britanici în privința asigurărilor medicale și a dreptului de muncă, este opinia britanică, punct de vedere contestat de UE;

    - infracțiunile grave, dreptul de şedere al rezidenţilor cu certificat permanent de rezidenţă, verificarea sistematică a cazierelor cetăţenilor UE, dar mai ales regimul asigurărilor sociale sunt alte puncte divergente.

    În fine, există și divergențe care vizează aspecte politice:

    - dreptul de a vota la alegerile locale al rezidenților în țările gazdă e refuzat de UE, dar cerut de britanici;

    - dreptul de schimbare a rezidenţei cetăţenilor britanici în cadrul UE, este restrând de UE la statele în care au deja rezidența, pe când Londra dorește ca rezidenții britanici să aibă dreptul la liberă circulație în UE;

    Am prezentat pe scurt neînțelegerile și problematica divergentă; așa cum spuneam, articolul din "The Guardian" are la bază un document emis recent de guvernul britanic, un document vast care ar trebui studiat în întregime de cei interesați și afectați de fenimenul Brexit.

    Tematic

    Brexit: UE, hotărâtă să facă o „catastrofă” din ieşirea Marii Britanii
    Brexit cu pași lenți: Libera circulație în UK și după ieșirea din UE - Detalii
    Brexit: "Acordul comercial cu UE va fi cel mai ușor din istoria omenirii"
    Efectele Brexit-ului asupra României. Raportul BNR
    Tagurile:
    Brexit
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei