23:34 19 Noiembrie 2017
Chişinău+ 5°C
În direct
    Camilla

    (VIDEO) Italia: Cățelul care a murit salvând oameni-comemorarea marelui cutremur

    © Photo: Vigili del Fuoco
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    13720

    Se va ridica o statuie pentru Camilla, "cățelul erou de la Amatrice" care a salvat oameni după marele cutremur și inundațiile catastrofale de la Genova

    BUCUREȘTI, 22 aug — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Municipalitatea din Amatrice va ridica o statuie pentru Camilla, un câine salvator al pompierilor din Liguria. Camilla, o cățelușe din rasa Border Collie, era antrenată pentru misiuni de salvare și a murit căzând de pe o stâncă în timpul unei misiuni de salvare.

    Localitatea Amatrice comemorează pe 24 august un an de la marele cutremur care a lovit centrul Italiei, lăsând în urmă 294 morți și peste 300 de răniți, precum și importante pagube materiale.

    Atunci oamenii au fost impresionați de cățelușa Camilla, special antrenată pentru descoperirea supraviețuitorilor îngropați sub dărâmături. A fost numită "câinele erou de la Amatrice", deoarece zeci de oameni au fost salvați datorită ei.

    Ceremonia inaugurării statuii va avea loc mâine, 23 august, în Parcul Copacilor din Amatrice. Italienii doresc ca prin această statuie să aducă un omagiu tuturor eroilor cu patru lăbuțe, "tuturor animalelor implicate în operațiunile de căutare și salvare".

    La ceremonie va participa și Nicola Ronga, pompierul care o avea în grijă pe Camilla. "Este greu pentru mine să mă întorc la Amatrice fără ea", spune Nicola, "toate aceste manifestări de afecțiune și de stimă nu pot decât să mă mulțumească. De când am pierdut-o pe Camilla, nu m-am dat niciodată înapoi când cineva mi-a cerut să-i povestesc despre munca noastră. Am primit multe mesaje și am resimțit recunoștința oamenilor".

    Camilla a murit acum două luni, la începutul lui iunie, în timpul unei misiuni de salvare în care a reușit să ajungă la un bărbat de 34 de ani, tată a doi copii, care se răsturnase cu mașina într-o prăpastie. Cățelușa a căzut de pe o stâncă și s-a accidentat foarte grav. A murit după ce timp de patru zile medicii veterinari au încercat să o salveze.

    Camilla avea 9 ani, dintre care șapte îi petrecuse în cadrul serviciului de pompieri salvatori din Liguria. Pe lângă oamenii salvați anul trecut la Amatrice, presa a scris de ea după ce a participat la acțiunile de căutare după inundațiile catastrofale și alunecările de teren din 2014, de la Genova.

    Tematic

    VIDEO: Cutremur dezastruos în Italia - morți și răniți, copii sub dărâmături
    Italia, zguduită din nou de cutremur puternic: Populația este evacuată
    Un nou cutremur în Italia, cu magnitudinea de aproximativ cinci grade
    Italia a fost lovita de un nou cutremur puternic
    Cutremur puternic de 6,4 grade lângă Roma, Italia
    Fizician român: Zona din Italia era cunoscută cu riscuri de cutremur
    Tagurile:
    Inundații, salvat, cutremur, cățel, Genova, Italia
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei