02:06 22 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.33
  • USD16.66
  • RUB0.26
  • RON4.15
  • UAH0.63
    Atac armat în Texas

    Lovitură de teatru - armata SUA, vinovată în masacrul din Texas

    © REUTERS / Rick Wilking
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    75911

    Încălcare legilor federale de către US Air Force a fost o cauză principală a tragediei din Texas, rezultă din primele rezultate ale anchetei

    BUCUREȘTI, 7 nov — Sputnik, D.D. Tragedia cumplită care a îndoliat America și lumea întreagă ar putea avea un vinovat neașteptat — chiar US Air Force, din care a făcut parte Devin Patrick Kelley până în 2014. Uciderea celor 26 de persoane și rănirea altor 24 ar fi putut fi evitate dacă armata SUA și-ar fi făcut datoria, de fapt dacă ar fi respectat legea.

    Mai precis, faptul că fostul caporal USAF Devin Patrick Kelley, instabil mintal, avea un adevărat arsenal în casă, pe care l-a și folosit parțial pentru a comite crimele, aceasta se datorează faptului că armata americană nu a informat FBI și autoritățile civile asupra faptului că o Curte marțială îl condamnase pentru grave violențe conjugale.

    "Informațiile preliminare arată că delictul de violență conjugală al lui Kelley nu a fost înscris în registrul Centrului Național de Informații Judiciare", a declarat Ann Stefanek, purtătoare de cuvânt a USAF. "O directivă a Penagonului ordonă personalului ministerului să comunice FBI orice condamnare la o curte marțială în vederea înscrierii sale în registrul amintit", precizează Agerpres.

    În condițiile în care s-ar fi cunoscut de către autoritățile federale (FBI) condamnarea sa, legea federală i-ar fi interzis să dețină arme de foc, după această condamnare, a precizat aceeași purtătoare de cuvânt.

    Din rezultatele anchetei desfășurate de autoritățile militare în 2012 a rezultat că fostul caporal își bătea regulat soția și a încercat să o stranguleze, dar și-a lovit violent și fiul minor, punându-i viața în pericol. Acuzațiile de atucni vizau și amenințarea soției și copilului cu arme de foc.

    În urma condamnării de către Curtea Marțială, Kelley a fost retrogradat și încarcerat, evectuând un an de detenție într-o închisoare militară. În 2014 a fost exclus din armată.

    Reamintim că, în urma tragediei, serviciile speciale l-au informat pe președintele Trump de faptul că ucigașul era "deranjat psihic", astfel că președintele a declarat că nu e vorba de un caz care se referă la controversatul drept de posesie de arme de foc, ci la un caz de afecțiune mintală. Cu toate acestea, autoritățiel federale civile nu fuseseră informate.

    Tagurile:
    Armata SUA, Vinovați, Texas, SUA
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei