12:45 18 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.35
  • USD17.41
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.70
    Formannen for Eurokommisjonen Jean-Claude Juncker

    Oficial UE: "Naționalismele sunt o otravă care împiedică Europa să conlucreze"

    © AP Photo / Virginia Mayo
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    13401

    Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker a ținut joi un discurs la Universitatea din Salamanca, unde i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa, în care a îndemnat Europa să ia atitudine împotriva separatismului

    BUCUREȘTI, 10 nov — Sputnik. În momentul în care demersurile vizând independența Cataloniei au creat profunde diviziuni în Spania, Jean Claude-Juncker îndeamnă Europa la atitudine împotriva separatismului, transmite Agerpres, cu referire la Reuters.

    "Naționalismele sunt o otravă care împiedică Europa să conlucreze", a spus președintele Comisiei Europene, adăugând că "nu putem sta cu brațele încrucișate, a venit timpul să facem ce trebuie făcut. Spun 'nu' oricărei forme de separatism care slăbește Europa și adâncește fisurile existente".

    Potrivit sursei citate, confruntarea dintre Madrid și susținătorii independenței catalane, declanșată în urma referendumului de la 1 octombrie privind autodeterminarea, referendum interzis de guvernul spaniol, a alimentat sentimentele separatiste dincolo de granițele Spaniei.

    Uniunea Europeană se confruntă la rândul ei cu provocare fără precedent la adresa unității sale, în urma deciziei Marii Britanii de a ieși din blocul comunitar.

    „Premierul spaniol Mariano Rajoy, aflat alături de Juncker la Salamanca, i-a mulțumit joi pentru sprijinul acordat "în aceste vremuri dificile". Jean Claude Juncker "a sprijinit acțiunile guvernului spaniol, și-a exprimat respectul față de constituția, legile și sistemul legal din Spania", i-a asigurat șeful guvernului central spaniol pe studenții și profesorii prezenți la eveniment”, scrie Agerpres.



    Știrile Zilei