23:22 17 Noiembrie 2017
Chişinău+ 4°C
În direct
    Ivica Dacic

    Cine își dorește o recroire a granițelor în Balcani și care ar fi consecințele

    © Sputnik/ Ekaterina Shtukina
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    22911

    Belgradul ”va continua să se bată pentru viitorul său” în situația în care se aud amenințări de a modifica din nou harta politică a peninsulei, în special a acelei zone care nu face parte din Uniunea Europeană

    BUCUREȘTI, 13 nov — Sputnik. Țara mea este ferm atașată principiilor europene și democrației, ea nu-și imaginează să sacrifice independența sa, a declarat Ivica Dačić, șeful diplomației sărbe citat de Sputnik France.

    "Centrele de putere mondială s-au comlăcut în jocul lor, crezănd că pot modifica la nesfârșit granițele în Balcani, zona care nu face parte din Uniunea Europeană. Este unul dintre exemplele cele mai frapante ale practicii celor două greutăți, două măsuri și a ipocriziei din politicul internațional", a precizat sursa.

    Ministrul de externe a mai adăugat că Serbia va continua să se bată pentru viitorul său, să coopereze cu vecinii în încercarea de a rezolva problemele.

    Anterior prim-ministrul de la Tirana Edi Rama a declarat că țara lui ar putea incorpora fosta provincie sârbă Kosovo în cazul în care problema aderării Albaniei la UE va fi amânată.

    În replică Aleksandar Vulin, ministrul sârb al Muncii, a opinat că UE și NATO ar trebui să denunțe astfel de declarații în idea de a preveni izbucnirea unui nou război în această regiune turbulentă. Conflictul, în opinia lui, ar putea să implice, în egală măsură, Macedonia și Muntenegru.

    Tematic

    Albanezii kosovari protestează împotriva revenirii acasă a etnicilor sârbi
    Pericol de război la granița sârbă, provocarea Albaniei!
    Tagurile:
    responsabilizare, pretenții teritoriale, replică, NATO, UE, Kosovo, Albania, Serbia
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei