21:24 21 Mai 2018
Chişinău+ 22°C
În direct

    Incredibil: Este cea mai sigură mașină din lume, singura în care nu a murit nicio persoană

    © REUTERS / Damir Sagolj
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    178 0 0

    Odată cu creșterea numărului de mașini în lume, sporește îngrijorător și numărul oamenilor care își pierd viața în urma unor accidente rutiere. În acest context, siguranța devine un criteriu extrem de important la procurarea unui automobil.

    BUCUREŞTI, 19 apr — Sputnik. Specialiștii au ajuns la concluzia că cea mai sigură mașină din lume este Volvo XC90. Statisticile arată că în acest automobil nu a fost înregistrat niciun deces în urma unor accidentelor rutiere.

    Concluzia aparține echipei de cercetare de la Thatcham Research, o companie specializată în domeniul siguranței vehiculelor, citată de AutoExpress, scrie digi24.ro.

    SUV-ul Volvo a obținut cinci stele la testele Euro NCAP și se menține de mai mulți ani în topul celor mai sigure mașini din lume.

    Potrivit lui Matthew Avery, directorul echipei de cercetare, cifrele sunt relevante deoarece nu este vorba de o mașină nouă, ci de un autoturism lansat acum 14 ani, care are deja un istoric. Totodată, contează și numărul extrem de mare de modele vândute.

    Primul model Volvo XC90 a fost lansat în 2002, iar datele statistice sunt colectate între anii 2004 și 2017. Cu toate acestea, cifrele arată că nicio persoană, pasager sau șofer, nu a decedat în urma unui accident în care să fi fost implicată mașina.

    „Rezistența ei nu stă doar în modul în care se ține pe șosea, ci și în sistemele pasive, precum centurile de siguranță, airbagurile și structura ei fundamentală", subliniază Avery.

    Volvo XC90 nu este singura mașină care s-a făcut remarcată în cercetarea celor de la Thatcham.

    Astfel, specialiștii au scos în evidență și a doua generație de Audi Q7, care are performanțe similare cu modelul XC90. Diferența este că acesta dar nu se vinde de mai puțin timp.

    „Și alți fabricanți, precum Mercedes, continuă să ridice ștacheta. I-aș pune pe locul al doilea, după Volvo. Dar când te uiți la mărcile de mașini, doar Volvo și Land Rover au randament de 100% la sistemele de asistență la frânarea de urgență. Mercedes are 88%, ceea ce este minunat, dar Volvo și Land Rover ating 100%", a mai spus Avery.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei