21:35 17 Noiembrie 2018
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.07
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.61
    Viorica Dăncilă și Benjamin Netanyahu

    S-a mutat la Ierusalim… ceața de la București! Interese, controverse și un pas înapoi!

    © Photo: Site-ul Guvernului României
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    84331

    Teme importante – un pas înapoi și mai multe nelămuriri. Mâine, Liviu Dragnea are întâlniri care ar putea limpezi multe neclarități… sau să le facă și mai tulburi.

    BUCUREȘTI, 25 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. De parcă nu ar fi fost destule neclarități cu ceea ce se întâmplă în politica internă, guvernul, mai précis premierul Dăncilă și liderul majorității, Liviu Dragnea, au decis să facă o extindere a controverselor pe plan extern.

    Descinderea de azi din Israel a fost învăluită în misterul "merge sau nu și Dragnea". Cert e că până la urmă Dragnea a ajuns, dar nu se știe de ce… Sau cel puțin de ce s-a dus de azi, când aparent nu a avut întâniri, nici măcar nu s-a pozat la locurile sfinte sau la cele destinate memoriei Holocaustului.

    Presa a descoperit că a plecat pe banii Camerei Deputaților, conform unei decizii a Biroului permanent, care nici ea nu e foarte clar când și cum s-a produs. Cert e că o confirmare clară a venit prima dată de la… ambasadoarea statului Israel la București!

    Cert e că azi a avut loc o întâlnire premierului Viorica Dăncilă cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, programată în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel.

    Așa cum era normal, cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au discutat de aniversarea de 70 de ani a excelentelor relații româno-israeliene. Desigur, și mai normal era să amintească de rolul imens al lui Nicolae Ceaușescu, dar… să nu exagerăm!

    Trecând la chestiuni pragmatice, delegațiile guvernamentale au discutat despre mai multe aspecte, menționate într-un comunicat al Guvernului român.

    "Premierul român a exprimat satisfacție pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părții române privind încheierea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicina, inovație antreprenorială pentru domenii high-tech și care va stimula interesul reciproc al comunităților de afaceri (…) au fost abordate și aspecte privind cooperarea în domeniul militar, strategic și al securității cibernetice".

    În plus, de ambele părți există interesul de a organiza cea de a treia ședință comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018, când vor fi organizate și întâniri ale oamenilor de afaceri.

    În așteptata și spinoasa problemă a relocării ambasadei române la Ierusalim, aflăm din același comunicat că premierul israelian "a salutat adoptarea de catre Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim".

    Cu alte cuvinte, s-a adoptat formula "soft", a "lansării dezbaterii", nu cea "hardline", enunțată inițial de Dragnea — "Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim".

    Ce-i drept, președintele PSD a anunțat asta la o emsiune TV, iar diferența esențială — sau corectura a căzut în sarcina Vioricăi Dăncilă, care declara, a doua zi: "Nu este o decizie, este lansarea unei platforme de discuţii".

    Nu este o decizie, "deci nu am încălcat niciun tratat internaţional", explica grijulie Dăncilă.

    De menționat câteva aspecte. Inițial, pe ordinea de zi prezentată presei nu figura acest punct al mutării amabsadei; la ședința cu pricina nu a fost prezent însuși șeful diplomației, Teodor Meleșcanu; de fapt, nimeni NU a văzut "meorandumul" cu pricina! S-ar afla în lucru la MAE, dar…

    "Ministerul Afacerilor Externe a decis să înainteze Memorandumul spre dezbatere, în ședința de guvern, la categoria "Documente confidențiale". Decizia de clasificare a documentului în această categorie a fost luată din considerente de politică externă și poziționare a României, pâna la momentul finalizării procesului de consultare și adoptare a deciziei finale", se menționează în răspunsul Executivului remis la solicitarea Ziare.com

    Bun, deci Memorandumul e "confidențial", dar atunci de unde și ce știa despre el Liviu Dragnea? Că nu s-a făcut vreo comisie din care să facă parte și deputați…

    În fine, cert este că s-a făcut un evident și înțelept pas înapoi, o cumpănire, pentru că problema e dificilă, nu poate fi rezolvată prin dezbateri TV.

    Mâine, Liviu Dragnea ar trebui să aibă întrevederi cu președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, și cu premierul Benjamin Netanyahu — deci mâine se vor lămuri mai multe aspecte.

    Un punct din întânirile de azi merită evidențiat în mod special: prim-ministrul român a avut o întrevedere cu ambasadorul Colette Avital, secretar general al World Jewish Restitution Organization și președintele Centrului Supraviețuitorilor Holocaustului din Israel, prilej cu care a fost abordată tema restituirii proprietăților evreiești confiscate abuziv de regimul comunist.

    Ierusalim
    © AP Photo / Mahmoud Illean

    De asemenea, a fost evocată cooperarea în Grupul de Lucru creat în cadrul Guvernului de la București pe problematica restituirii proprietăților evreiești și a pensiilor pentru supraviețuitorii Holocaustului.

    Să mai menționăm că tot azi, premierul Viorica Dăncilă a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veșnice, a depus o coroană de flori în sala „Aducerii Aminte" și a semnat în Cartea de Onoare a Memorialului.

    Aici, premierul a reiterat angajamentul României pentru sancționarea tuturor formelor de antisemitism și de negare a Holocaustului. De asemenea, premierul a precizat că România are în proiect deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România — aceasta și cu sprijinul statului Israel și al Institutului Yad Vashem.

    Tematic

    Cine va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim în România în acest an
    O gară din Ierusalim va purta numele lui Donald Trump
    România, printre statele care negociază mutarea ambasadei la Ierusalim?
    După SUA, o a doua țară recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului
    Turcia vrea să-și deschidă o ambasadă în Palestina și Ierusalimul de Est
    Erdogan a cerut recunoașterea Ierusalimului drept capitala Palestinei
    Tagurile:
    vizită, Beniamin Netaniahu, Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, Israel, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei