05:57 16 August 2018
În direct
  • EUR18.93
  • USD16.59
  • RUB0.25
  • RON4.06
  • UAH0.61
    Pământul, văzut din cosmos

    Sinistru: Omenirea este în pericol - iată ce se va întâmpla peste câteva decenii

    CC BY 2.0 / DonkeyHotey / Earth Horizon
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    20902

    De săptămâni bune, Europa încearcă să facă față unui val de căldură fără precedent, mii de hectare de vegetație fiind cuprinse de incendii. Totodată, alte regiuni de pe Glob au fost afectate de furtuni violente și inundații.

    BUCUREȘTI, 11 aug — Sputnik. Omenirea este amenințată însă de un pericol și mai mare, avertizează specialiștii. Peste puțin timp, încălzirea globală ar putea produce schimbări ireversibile.

    Astfel, oamenii de știință subliniază că, doar peste câteva decenii, ar putea avea loc o schimbare rapidă a climatului și Pământul s-ar putea transforma într-o "seră".

    Aceasta este concluzia alarmantă a unui studiu la care au participat savanţi din toată lumea, prezentat de o prestigioasă publicaţie a Academiei Naţionale de Ştiinţă din Statele Unite, scrie stirileprotv.ro.

    În prezent, temperatura medie globală este cu un grad Celsius mai mare în comparaţie cu media perioadei de dinaintea industrializării. Și aceasta creşte ireversibil.

    O majorare de două grade, care s-ar putea înregistra peste doar câteva decenii, va pune omenirea într-o situaţie critică.

    Cercetătorii au identificat consecinţele a zece schimbări climaterice critice, pe care le prevăd pentru momentul în care temperatura medie globală va fi cu două grade Celsius mai ridicată în comparaţie cu sfârşitul secolului al 18-lea.

    "De exemplu, dacă se topesc ghețurile Groenlandei, apa, care e mai puțin densă, pentru că nu este salină, va ajunge în oceane. Astfel, se schimbă circulația curenților oceanici, apa oceanelor se încălzește pentru perioade mai lungi de timp, iar încălzirea Oceanelor, care se propagă și în emisfera sudică, provoacă și topirea ghețurilor din Antarctica", explică Joanna Haigh, institutul pentru schimbări climatice din Londra.

    Ghețurile, uscatul, pădurile, toate sunt în legătură.

    Un alt exemplu invocat de savanți: Dacă ar fi o secetă prelungită, pădurile amazoniene ar putea dispărea. Iar aceste păduri au un rol major pentru fixarea dioxidului de carbon aflat deja în atmosferă.

    În plus, eliberarea metanului de pe fundul oceanelor ar spori efectul de seră.

    Aceşti factori se influențează reciproc, precum într-un joc de domino, spun specialiştii.

    Şi, dacă nu luăm măsuri prompte și eficiente, temperatura globală va creşte cu 4-6 grade Celsius până la sfârșitul secolului, ceea ce ar putea avea urmări catastrofale, avertizează oamenii de ştiinţă.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei