00:35 20 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.50
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.72
    ONU

    Maghiarii din România au scris o plângere la ONU împotriva Ucrainei

    © REUTERS / Denis Balibouse
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    17310

    Reprezentanții minorității maghiare din România s-au adresat cu o declarație oficială la ONU în care cer protejarea drepturilor minorităților maghiare din Ucraina.

    BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Mai multe partide și organizații politice maghiare din România au expediat o adresă comună Organizației Națiunilor Unite (ONU) în care ce protejarea drepturilor minorităților entice din Ucraina, în special, a maghiarilor din Ucraina Subcarpatică, transmite portalul Hirado.hu, cu referire la agenția ungară MTI.

    Documentul a fost adoptat miercuri, pe 24 octombrie, în cadrul unei reuniuni la Cluj-Napoca, organizată la inițiativa însărcinatului premierului ungar pentru activitatea de mediere, Katalin Szili.

    Participanţii la reuniune au arătat că declaraţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase sau lingvistice, adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prevede în mod clar că ONU are un rol important în domeniul protecţiei minorităţilor.

    “Acum, când în Ucraina, minorităţile din Ucraina Subcarpatică sunt nu doar deposedate de drepturile lor, ci maghiarii sunt de-a dreptul persecutaţi, trebuie subliniat şi mai puternic articolul 2 al declaraţiei, care prevede interzicerea discriminării. Solicităm ca ONU să se ocupe de obiectivele include în documentul său de înfiinţare şi să avertizeze Ucraina asupra obligaţiei de respectare a documentului adoptat şi de către aceasta”, se scrie în declaraţie.

    La reuniunea organizațiilor maghiare au participat Reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ai Partidului Civic Maghiar (PCM), respectiv ai Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi ai Consiliului Naţional Secuiesc
    (CNS).

    Documentul a fost semnat de Anna Horváth, vicepreşedintele executiv al UDMR, Tibor T. Toró, preşedintele executiv al PPMT, deputatul Terza József Kulcsár din partea PCM, Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT şi Balázs Izsák, preşedintele CNS.

    Acțiuni antimaghiare în Ucraina

    Săptămâna trecută, în Ucraina Subcarpatică (Transcarpatia) au apărut peste 20 de panouri publicitare cu imaginile membrilor Societății culturale maghiare din Transcarpatia, cu inscripția “Să oprim separatiștii!”. Poliția locală a intentat un dosar penal pentru instigare la ură pe criterii entice.

    Relațiile dintre Ucraina și Ungaria s-au înrăutățit după adoptarea la Kiev a noii legi a învățământului prin care se reduc drastic dreptul minorităților etnice de a studia în limba maternă.

    Un alt scandal între cele două țări a fost provocat de informațiile apărute în presa din Ucraina despre eliberarea pașapoartelor ungare cetățenilor ucraineni. Scandalul diplomatic s-a finalizat cu expulzarea reciprocă a consulilor celor două state.

    Ungaria a propus Ucrainei un acord. Kievul se mai gândește

    Recent, ministrul Afacerilor Externe și a Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, a propus omologului său ucrainean, Pavlo Klimkin, încheierea unui acord cu privire la protecția minorităților, prin care cele două țări se obligă să se abțină de la orice politici care ar fi susceptibile de asimilarea unei comunități etnice sau de modificare a structurii etnice a unei regiuni. Documentul urmează să asigure drepturile minorităților etnice în ceea ce privește educația, religia, cultură și administrație.

    Potrivit șefului diplomației ungare, Kievul s-a angajat să studieze această propunere.

    Tematic

    Ucraina: operațiunea SBU împotriva unui funcționar cu pașaport românesc
    România și Ungaria se vor alia împotriva Ucrainei pe subiectul legii învățământului
    Scandal diplomatic: Ucraina acuză Ungaria de atentare la integritatea teritorială
    Budapesta, stupefiată de deplasarea trupelor ucrainene spre frontiera ungară
    Ucrainenii lovesc din nou în români, dar oficialii de la București tac!
    Kievul acuză Budapesta de eliberarea pașapoartelor ungare pe teritoriul Ucrainei
    Tagurile:
    ONU, UDMR, Maghiari, Ucraina, Ungaria


    Știrile Zilei