23:51 17 Ianuarie 2019
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.17
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.61
    European Council President Donald Tusk, front center, and European Commission President Jean-Claude Juncker, front left, lead EU leaders to a group photo at an EU summit at the Europa building in Brussels on Thursday, Dec. 14, 2017

    Azi, Bucureştiul devine Centrul Europei - liderii UE se întâlnesc la Ateneu

    © AP Photo / Olivier Matthys
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    22110

    România marchează preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene printr-un eveniment la care vor participa personalităţi de prim rang ale UE.

    BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Evenimentul va avea loc astăzi. Este vorba despre o ceremonie organizată la Ateneul Român şi la care vor fi prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, al Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, precum şi premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, la ceremonia de deschidere vor fi prezenţi şi membrii Colegiului Comisarilor.

    Înainte de concertul inaugural ce va avea loc pe scena Ateneului, toţi cei patru demnitari vor susţine discursuri.

    Lansarea oficială-în două clădiri simbol ale României

    Concertul va fi susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state UE, respectiv de artişti români recunoscuţi internaţional, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii "George Enescu". Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner, informează agerpres.ro

    În data de 24 ianuarie, la Bruxelles, va avea loc un concert inaugural al Preşedinţiei române la Consiliul UE, la Centrul Bozar. Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, va prezenta, atunci, un repertoriu ce include lucrări ale lui George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraş Dinicu, George Grigoriu şi Eugen Doga.

     Lansarea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE are loc în două clădiri simbol pentru ţara noastră - Ateneul Român şi Palatul Victoria, după cum a declarat premierul Dăncilă.

    "Vă asigur că ne vom îndeplini rolul de mediator imparţial, de facilitator de consens, că vom avea ca şi priorităţi provocările existente la nivel european. (...) De asemenea, vreau să vă asigur că fiecare ministru al Cabinetului are pe masa de lucru dosarele la nivel european şi că, începând cu data de 21 luna aceasta, vor merge în comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului European", a declarat Viorica Dăncilă.

    Misiunile Preşedinţiei Consiliului UE

    Este vorba despre faptul că aceasta este exercitată, prin rotaţie, pe o perioadă de şase luni, de fiecare stat membru. Prin definiţie, preşedinţia trebuie să fie neutră şi imparţială pe perioada exercitării mandatului; prin urmare, ea nu poate favoriza propriile opţiuni de politici şi nici pe cele ale unui alt stat membru. Ea are trei misiuni principale.

    Prima misiune este de planificare şi conducere a reuniunilor din cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe) şi ale grupurilor sale de lucru.

    Bruxelles
    © Sputnik / Алексей Витвицкий

    Cea de-a doua misiune vizează reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale Uniunii, în special cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European. În activitatea pe care o desfăşoară, Preşedinţia cooperează îndeaproape cu preşedintele Consiliului European şi cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

    Cea de-a treia misiune este asumarea reprezentării Uniunii Europene în dialog cu partenerii externi, prin înlocuirea temporară a Înaltului Reprezentant, în situaţiile în care acesta nu poate participa.

    Mai exact, obligaţiile concrete ale unei Preşedinţii a Consiliului UE înseamnă asigurarea resurselor necesare pentru prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori şi a mai mult de 150 de grupuri de lucru la nivelul Consiliului. În acest format se negociază 200 - 300 de dosare legislative pe parcursul a peste 1.500 de întâlniri formale şi informale.

    Referitor la modul în care se lucrează, Preşedinţiile sunt grupate în trio-uri, lucru care asigură un cadrul general coerent de desfăşurare a activităţii Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni.

    Tagurile:
    UE, comisar european, Bucureşti
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei