11:13 23 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.09
  • UAH0.63
    George Soros la Davos

    Soros la Davos: China și Rusia, un pericol pentru adepții „societății deschise”

    © AFP 2019 / FABRICE COFFRINI
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Cine este George Soros (102)
    74325

    China și Rusia reprezintă principalii dușmani ai „societății deschise”, afirmă controversatul miliardar american, George Soros. În special, acesta se arată îngrijorat de dezvoltarea tehnologică a Chinei.

    BUCUREȘTI, 25 ian – Sputnik. Miliardarul George Soros a criticat dur China și politica președintelui chinez, Xi Jinping, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția. În opinia lui, această țară reprezintă “cel mai mare pericol” pentru cei care cred în conceptul „societății deschise”.

    În cadrul unei cine private, în prezența jurnaliștilor, economiștilor și altor invitați, Soros a supus criticii așa-numitul sistem de credite sociale. Comentariul acestuia a vizat extinderea sistemului de monitorizare și oferire a unui rating social de credibilitate cetățenilor chinezi.

    „Vreau să vă atrag atenția asupra pericolului care stă în fața societăților deschise din partea instrumentelor de control al mașinilor și inteligenței artificiale care se află la dispoziția regimurilor represive”, a declarat Soros.

    “Deocamdată, sistemul de credite sociale nu este deplin operațional, însă este clar încotro se îndreaptă. Aceasta va subordona soarta individului intereselor statului cu un partid unic într-un mod fără de precedent în istorie”, afirmă el.

    Potrivit lui Soros, China nu este unicul regim autoritar din lume, însă cel mai bogat, cel mai puternic și cel mai tehnologizat. Acest lucru, în opinia lui, îl face pe Xi Jinping cel mai periculos dușman al societăților deschise. Finanțistul și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu activitatea companiilor ZTE și Huawei și planurile acestora de cucerire a piețelor tehnologiei 5G, îndemnând SUA să acționeze ferm împotriva acestora.

    “Dacă aceste companii vor domina piaţa 5G, atunci vor reprezenta un risc sporit pentru securitatea mondială”, a declarat Soros.

    Reamintim că pe 1 decembrie, în Vancouver, Canada, a fost arestată directorul financiar al companiei Huawei, Meng Wanzhou, care și fiica fondatorului companiei. Ulterior, aceasta a fost extrădată autorităților americane fiind acuză de încălcarea regimului sancțiunilor instituite de SUA împotriva Iranului.

    Discursul lui Soros a provocat și o reacție din partea Beijingului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, Hua Chunying, a declarat că afirmațiile miliardarului american “nici nu merită să fie comentate”.

    În pledoaria sa, Soros nu a trecut cu vedere nici Rusia și președintele rus, Vladimir Putin. Potrivit lui, “societatea deschisă are mai mulți dușmani, unul dintre care este Rusia lui Putin”, iar „cel mai periculos scenariu ar fi ca aceşti duşmani să conspire între ei şi să înveţe lucruri unii de la alţii pentru a oprima şi mai mult popoarele”.

    Soros vrea și el să controleze spațiul virtual

    În timp ce critică statul chinez pentru utilizarea tehnologiei în controlul asupra populației, anul trecut Soros Fund Management LLC a investit în Facebook, Twitter și două platforme de streaming - Spotify și Pandora. Miliardarul a recurs la acest pas chiar dacă la Forumul Economic Mondial de la Davos, din ianuarie 2018, criticase rețelele de socializare, afirmând că acestea ar reprezenta „o amenințare la adresa societății”.

    Mai târziu, numărul doi în conducerea Facebook, Sheryl Sandberg, a cerut colaboratorilor să demareze o anchetă pentru a verifica dacă George Soros a atacat public intenționat compania pentru a reduce valoarea acțiunilor și achiziționându-le la un preț mai mic.

    Potrivit presei americane, Facebook recurs la serviciile agenției de relații publice Definers Public Affairs pentru a desfășura o acțiune de discreditare a criticilor platformei. Potrivit responsabilului de comunicare al Facebook, Elliot Schrage, Definers Public Affairs a descoperit că George Soros ar fi finanțat campania “Freedom from Facebook”, un grup de stânga, care cerea spargerea acestei companii în mai multe entități. De asemenea, fundațiile controlate de Soros au cerut parlamentarilor americani să monitorizeze Facebook.

    Тема:
    Cine este George Soros (102)

    Tematic

    Erdogan îl acuză pe Soros că-şi folosește bogățiile pentru a "diviza şi distruge națiuni"
    Soros cere deputaților americani să monitorizeze reţeaua Facebook
    Ce spunea Soros despre Monica Macovei, Renate Weber şi Cristian Preda
    Tagurile:
    Rețele de socializare, Facebook, Vladimir Putin, Rusia, China, George Soros
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei