03:55 24 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.13
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    British Prime Minister Theresa May (L) shakes hands with European Commission chief Jean-Claude Juncker prior to a Brexit negotiation meeting on December 4, 2017 at the European Commission in Brussels

    Nu va mai fi o amânare a Brexit – care este noul termen limită

    © AFP 2019 / JOHN THYS
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (507)
    529520

    În evoluţia negocierilor dintre Bruxelles și Londra privind Brexit, perspectiva optimistă a Theresei May privind încheierea unui acord, dar şi obţinerea unei amânări, este contrazisă de președintele Comisiei Europene.

    BUCUREŞTI, 3 apr – Sputnik, Doina Crainic. Jean-Claude Juncker a declarat că Marea Britanie nu va mai obţine o scurtă amânare a Brexit dacă Parlamentul Regatului Unit nu va aproba acordul de ieșire din UE la data de 12 aprilie, cel târziu.

    „12 aprilie este ultimul termen-limită pentru aprobarea Acordului de retragere de către Camera Comunelor. Dacă până atunci nu vor face aceasta, nu va mai fi posibilă nicio altă scurtă amânare”, a declarat Juncker în Parlamentul European.

    CITEȘTE ȘI: Români în UK - Călătorii fără viză după Brexit, doar pentru 90 de zile? >>>

    „Un scenariu fără acord la miezul nopții pe 12 aprilie este acum foarte probabil. Nu este rezultatul pe care îl doresc. Dar este un rezultat pentru care m-am asigurat că UE este pregătită”, a adăugat președintele Comisiei Europene.

    Adresându-se Parlamentului UE, Juncker a declarat că UE 27 vor asculta raportul Theresei May cu privire la rezultatul negocierilor pe plan intern și vor decide cum să procedeze, potrivit Sputnik Internaţional.

    Juncker a subliniat că acum fiecare cuvânt contează, adăugând că UE ar trebui să fie pregătită să accepte o întârziere până la 22 mai, cu condiția aprobării acordului de retragere de către Londra.

    Fusese programat ca Marea Britanie să părăsească UE pe 29 martie, dar guvernul a solicitat o prelungire a termenului, noua dată stabilită fiind 12 aprilie.

    Pe 2 aprilie, Theresa May a declarat că Marea Britanie va cere o nouă amânare pentru a obține aprobarea de către Parlament a acordului privind Brexit.

    Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din opoziție, a fost de acord să se prezinte miercuri cu Theresa May pentru a gândi un compromis privind Brexit.

    Тема:
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (507)
    Tagurile:
    ieșire, amânare, UE, UK, Brexit
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei