03:41 09 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.13
  • USD18.52
  • RUB0.24
  • RON4.16
  • UAH0.68
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Incediu de la catedrala Notre Dame din Paris (43)
    257611

    Muncitorii care au lucrat la acoperişul catedralei Notre-Dame de Paris spun că nu pot înţelege originea incendiului devastator care a distrus parţial catedrala. Acești specialiști au lucrat timp de trei luni la catedrală și îi cunoșteau punctele slabe.

    BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik, Doina Crainic. Specializaţi în instalarea unui înveliş de protecție împotriva trăsnetului pe acoperișul clădirilor istorice, Didier și Anthony Dupuy, tată și fiu, au fixat un astfel de înveliş pe acoperişul catedralei Notre-Dame de Paris, în 2013.

    Ei au fost primii care au avertizat autoritățile cu privire la punctele slabe ale acoperișului, care trebuiau reparate cât mai repede posibil. Acum ei recunosc că nu înţeleg cum a izbucnit acest incendiu, într-un interviu acordat ziarului Le Parisien.

    În timpul acestei lucrări, care a durat mai mult de trei luni, muncitorii au descoperit defecte structurale la baza crucii. „Plumbul era parțial rupt, iar rugina curgea din suport.” Specialiștii au fost lăsați să curățe totul și să consolideze acel punct, informând arhitectul că era nevoie de începerea lucrărilor.

    Incendiul și prăbușirea turlei au fost pentru ambii bărbați ca o tragedie personală. „Face parte din istoria Franței, dar și din cea a unui tată și fiu care au lucrat zi și noapte în această clădire magnifică cu aceeași pasiune. Am construit împreună o schelă unică în lume”, a spus Anthony, potrivit Sputnik France.

    Acesta a spus că este surprins de puterea focului deoarece „secțiunile de stejar sunt uriașe și e nevoie de o sursă extraordinară de energie pentru a le aprinde”.

    „Lemnul structurii era tare ca piatra, vechi de secole. (...) Nu-mi pot explica cum piese de 60 centimetri lățime au ars atât de repede”, a adăugat Didier.

    Vorbind despre munca sa intensă la acoperişul faimoasei catedrale, în timpul iernii, Anthony Dupuy a mărturisit că a fost „o minune”. „A fi pe acoperişul Notre Dame este o senzație unică, chiar și în ploaie și frig”, a spus şi Didier.

    Тема:
    Incediu de la catedrala Notre Dame din Paris (43)

    Tematic

    Incendiul de la Notre Dame: Nostradamus a prezis dezastrul - Semn al vremurilor de Apoi?
    O oră înainte de incendiu: Fotografie făcută în fața Notre-Dame, devenită virală
    Eroul de la Notre Dame: cum a salvat o comoară din incendiu
    Incendiul de la Notre Dame: jihadiștii terorişti jubilează - „Așteptați următorul foc” 
    A fost dezvăluită originea incendiului care a mistuit parţial Catedrala Notre Dame
    După incendiul de la Notre-Dame, noi proteste ale "Vestelor Galbene" - imagini LIVE
    Tagurile:
    Franța, Paris, Notre Dame


    Știrile Zilei