13:02 19 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.62
  • USD16.63
  • RUB0.22
  • RON4.04
  • UAH0.59
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Alegerile europarlamentare 2019 (189)
    18601

    Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, cere renegocierea Tratatului de la Lisabona, pentru a sancționa statele care permit tranzitul imigranților ilegali, dar și a celor care încalcă principiile democrației liberale.

    BUCUREȘTI, 8 mai – Sputnik. Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat că e nevoie de o renegociere a Tratatului de la Lisabona, astfel încât să fie prevăzute anumite măsuri dure împotriva statelor care permit trecerea ilegală a migranților și a celor care amenință principiile democrației liberale, informează portalul The Local, cu referință la presa austriacă. Declarațiile șefului guvernului austriac vin în contextul alegerile pentru Parlamentul European care se vor desfășura între 23 și 26 mai.

    “Este nevoie de un nou tratat care ar prevedea sancțiuni clare pentru membrii care acumulează datorii, pedepse pentru țările care permit trecere ilegală a migranților fără a-i înregistra, precum și consecințe dure pentru încălcarea statului de drept și a democrației liberale”, a declarat Kurz.

    Potrivit lui, de la adoptarea în 2007 a Tratatului de la Lisabona s-au schimbat multe lucruri, referindu-se la zona euro, criza migrației și Brexit.

    Totuși, pentru renegocierea tratatului este nevoie de obținerea unui consens între toate statele UE.

    În câteva interviuri, Kurz și-a exprimat scepticismul în privința unei cooperări a Partidului Popular European (PPE), al cărui membru este Partidul Popular Austriac (OVP), și partidele de dreapta din Parlamentul European.

    “Nu vrem să lăsăm UE pe seama extremelor marginale din stânga sau dreapta, vrem să avem, în schimb, o politică puternică de centru”, a declarat el.

    OVP se află într-o coaliție de guvernare cu formațiunea de dreapta anti-migrație - Partidul Libertății (FPO), formată după alegerile parlamentare din 2017, însă în ultimele săptămâni Kurz și-a intensificat acuzațiile în adresa unor membri ai FPO.

    De asemenea, Kurz se pronunță și împotriva practicii deplasării eurodeputaților de la Strasbourg și Bruxelles, cerând stabilirea permanentă a Parlamentului European în capitala Belgiei.

    Totodată, cancelarul austriac se pronunță pentru micșorarea membrilor Comisiei Europene și în favoarea renunțării la practica oferirii fiecărei țări a funcției de comisar european.

    “Funcțiile trebuie oferite în bază rotativă”, a declarat el, adăugând că în prezent “sunt mai mulți comisari decât domenii de responsabilitate”.

    Тема:
    Alegerile europarlamentare 2019 (189)

    Tematic

    Austria va taxa Facebook și Google cu 5 la sută din profit
    Un nou partid european major anunță aderarea la alianța lui Salvini
    Salvini bagă spaima în Bruxelles: suveraniștii devin o alternativă la guvernarea Europei!
    Accident enorm, cu implicarea a 50 de automobile
    Semnal din Europa: Atenție la Mișcarea care ”elimină România”!
    Tagurile:
    Sebastian Kurz, Austria

    Știrile Zilei

    • Finala Champions League, victoria echipei Bayern Munchen

      Bayern Munchen a început în forță cursa pentru câștigarea unui nou titlu de campioană! La doar 3 săptămâni de la cucerirea Ligii Campionilor şi la 5 de la meciul în care au umilit-o pe Barcelona, bavarezii au reuşit un alt rezultat incredibil.

      33
    • Pentru prima dată de la începutul epidemiei în Franța, numărul cazurilor zilnice de Covid-19 a depășit 13.000. Astfel, vineri, instituţia de sănătate publică din Franţa a raportat 13.215 de noi pacienți, însemnând cu 2.622 mai mulți decât în ziua precedentă.

      115
    • Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

      Americanii și-am amplasat rachetele sol-aer Patriot în România nu pentru intenționează să lupte cu Rusia, ci pentru că vor să ruineze economia acestei țări antrenând-o în goana înarmării, ca pe timpul războiului rece.

      289