15:18 07 August 2020
În direct
  • EUR19.68
  • USD16.62
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    29110

    David Maria Sassoli, 63 de ani, este noul președinte al Parlamentului European pentru 2,5 ani, când postul le revine popularilor europeni. El a ajuns în politică după o carieră strălucită în televiziune

    BRUXELLES, 3 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Italia are tradiția jurnaliștilor ajunși în poziții semnificative la nivel european. De acum fostul președinte al PE, Antonio Tajani, și-a început cariera publică tot ca jurnalist. Și David Maria Sassoli, proaspăt ales președinte al PE, vine pe aceeași filieră.

    El a făcut primii pași în politică în 2009, când a fost ales în legislativul italian din partea Partidului Democratic, dar a avansat repede în carieră, devenind, în același an, europarlamentar. Ca experiență anterioară în Parlamentul European, el a fost vicepreședinte al instituției între 2014-2019.

    Cariera de jurnalist pare a fi însă una plină de oportunități în Italia, de vreme ce actualul președinte al PE a fost realizator de televiziune la postul Rai Uno, iar în numai zece ani de când a renunțat la presă a devenit unul din cei mai importanți oameni din Uniunea Europeană.

    David Sassoli a obținut postul de președinte al Parlamentului European din partea socialiștilor europeni, aceasta fiind cea de-a doua delegație ca mărime din PE, dar va trebui să cedeze postul unui candidat din partea PPE la jumătatea mandatului.

    Tematic

    UE condusă ca Bundeswehr (Armata Germaniei)? Cum va arăta noua Europă
    Cine este premierul demisionar care a ajuns președintele Europei
    O franțuzoaică și un spaniol vor avea pe mână banii și politica externă a Europei
    Tagurile:
    Parlamentul European, David-Maria Sassoli


    Știrile Zilei