19:38 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
    Angela Merkel și Boris Johnson

    Avertizarea lui Merkel pe Brexit: Acord improbabil din cauza Irlandei de Nord

    © AFP 2019 / TOBIAS SCHWARZ
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (580)
    190521

    Angela Merkel a vorbit cu premierul Marii Britanii în această dimineață, dar spune că un acord pe Brexit e improbabil fără păstrarea Irlandei de Nord în uniunea vamală.

    BRUXELLES, 8 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Săptămâna trecută, premierul Johnson și-a dezvăluit planul pentru retragerea din UE, care stipula abandonarea așa numitului backstop irlandez, oferind crearea unei zone în Irlanda cu verificări minime la granițe ca alternativă. Totuși, Bruxelles-ul a respins discret propunerea, arată Sputnik

    Potrivit editorului de politică de la BBC Laura Kuenssberg, care citează o sursă din Downing Street, negocierile pe Brexit sunt aproape de ”colaps” în timp ce șansele pentru un acord ”tocmai au murit”.

    Partidul Laburist a reacționat la știre spunând că este o altă ”încercare cinică” de a sabota negocierile.

    ”Boris Johnson nu își va asuma niciodată responsabilitatea pentru eșecul său de a propune un deal credibil. Strategia sa din ziua întâi a fost pentru un Brexit fără acord. Este mai important acum ca niciodată ca Parlamentul să se unească pentru a preveni acest guvern iresponsabil să ne alunge din UE la sfârșitul lunii”, a declarat partidul.

    În același timp, Partidul Unionist Democratic al Irlandei de Nord a spus că atingerea unui acord pe Brexit până vineri este improbabil.

    Știrile au apărut după ce Curtea de Justiție din Scoția a respins o acțiune legală obligând premierul să caute o extensie a Brexitului.

    Johnson a spus de multe ori că Marea Britanie va părăsi UE până pe 31 octombrie.

    Totuși, legile britanice îl obligă pe premier să ceară o extensie a Brexitului dacă un acord nu este găsit până pe 19 octombrie.

    Тема:
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (580)


    Știrile Zilei