12:41 21 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.55
  • RUB0.29
  • RON4.07
  • UAH0.72
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    23151

    Facebook a eliminat trei rețele de conturi, pagini și grupuri ruseşti, pe motiv de „ingerințe străine”, potrivit șefului politicii de cibersecuritate a reţelei sociale. Motivul principal este distribuirea de către aceste grupuri de articole de pe Sputnik.

    BUCUREŞTI, 31 oct – Sputnik, Doina Crainic. Nathaniel Gleicher, responsabilul cu securitatea cibernetică a reţelei Facebook, a anunțat într-un comunicat închiderea a trei rețele de conturi, pagini și grupuri ruseşti pe rețeaua de socializare.

    „Astăzi am eliminat trei rețele de conturi, pagini și grupuri, ca parte a unei interferențe străine ... [Aceste grupuri] fiind din Rusia, au vizat Madagascar, Republica Centrafricană, Mozambic, Republica Democrată Congo, Coasta de Fildeș, Camerun, Sudan și Libia”, a spus Gleicher, potrivit Sputnik France.

    Facebook a adăugat că ancheta acestuia a făcut legătura dintre rețelele în cauză şi omul de afaceri rus Evgueni Prigoine.

    Documentul precizează că măsura vizează 35 de conturi Facebook, 53 de pagini, șapte grupuri și cinci conturi de Instagram.

    Potrivit Facebook, acestea au publicat articole referitoare la politica rusă în Africa, alegeri în Madagascar și Mozambic, precum și articole care „criticau politica franceză și americană”.

    Distribuirea articolelor de pe Sputnik

    De asemenea, ofițerul pentru securitatea cibernetică a reţelei de socializare a raportat închiderea a 17 conturi, 18 pagini și trei grupuri de Facebook şi a șase conturi de Instagram axate pe Sudan, precum și a 14 conturi, 12 pagini, un grup de Facebook și un cont de Instagram axate pe Libia.

    Potrivit Facebook, acestea „au distribuit deseori” articole de pe Sputnik și RT.

    Politica Facebook referitoare la Rusia a fost criticată în repetate rânduri de Moscova. La jumătatea lunii octombrie, Mark Zuckerberg a acuzat Rusia, Iranul și China că se amestecă în alegerile din SUA din 2020. Patru rețele de conturi, inclusiv trei iraniene și una rusească, au fost blocate sub pretextul luptei împotriva interferenţei străine. Motivul invocat a fost că aceste rețele vizau Statele Unite, Africa de Nord și America Latină.

    Comentând cu privire la remarcile lui Zuckerberg privind o posibila ingerință, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, le-a descris ca fiind „fake news pe rețelele de socializare”.

    Tematic

    Şocant: sinucidere live pe Facebook – tânăr şi-a dat foc în maşină -VIDEO impact emoţional
    Propunerea unui profesor, respinsă de părinți. Totul a ajuns pe Facebook!
    Trump a avut “o întrevedere plăcută” cu Mark Zuckerberg, șeful Facebook
    Tagurile:
    Sputnik, Facebook


    Știrile Zilei