17:10 08 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    EPP - European People's Party

    Un român, ales vicepreședinte al popularilor europeni

    © Photo : Facebook / EPP - European People's Party
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    14803

    ​​Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a fost ales vicepreședinte al Partidului Popular European în cadrul Congresului PPE care a avut loc la Zagreb, în Croația

    BRUXELLES, 22 nov - Sputnik, Daniela Porovăț. Alegerea lui Mureșan ca vicepreședinte PPE vine ca o compensație a faptului că nu a mai ajuns comisar european din partea României, loc pe care i l-a suflat Adina Vălean. Mureșan a fost și purtător de cuvânt al PPE în mandatul anterior de europarlamentar.

    Mureșan, aflat la al doilea mandat în Parlamentul European, este unul dintre cei zece vicepreședinți ai celui mai puternic partid pan-european. Printre vicepreședinți se numără fostul președinte al legislativului UE Antonio Tajani, dar și doi actuali comisari europeni - Johannes Hahn și Mariya Gabriel.

    Siegfried Mureșan
    © Facebook / Siegfried Mureșan
    Siegfried Mureșan

    Popularii l-au ales drept președinte pe Donald Tusk, cel care în câteva zile își va încheia al doilea mandat de președinte al Consiliului European.

    „Voi lucra îndeaproape cu noul președinte al PPE, Donald Tusk. Este un prieten al României, un om politic care înțelege foarte bine așteptările poporului român de la Uniunea Europeană”, a spus Siegfried Mureșan.

    Mureșan spune că un obiectiv prioritar al mandatului său va fi bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020. „Trebuie să adoptăm bugetul cât mai repede și trebuie să adoptăm un buget adecvat priorităților propuse. Dacă vrem să facem mai mult pentru oameni, ne trebuie și o finanțare pe măsură”, a spus Siegfried Mureșan, care este și vicelider responsabil pentru buget al grupului PPE din Parlamentul UE.

    Aproximativ 2.000 de persoane din 40 de țări, dintre care 719 delegați cu drept de vot, au fost prezenți la lucrările Congresului PPE de la Zagreb, printre care și Ludovic Orban, președintele PNL și premierul României. De asemenea, la Congresul PPE a participat și președintele Klaus Iohannis.

    Tagurile:
    Siegfried Mureșan, PPE


    Știrile Zilei